Noi precizări despre relaxarea restricțiilor. Cîțu: Toate scenariile sunt pe masă. Persoanele care s-au vaccinat ar trebui să beneficieze de o viață normală

Cîțu amenință cu ruperea Coaliției din cauza bugetului: Vom vedea dacă și acesta va fi un compromis ca să mergem mai departe

Relaxarea restricțiilor ține de rata de vaccinare, a declarat luni premierul Florin Cîțu, precizând că, din punctul său de vedere, „persoanele care s-au vaccinat și nu mai prezintă un risc în societate ar trebui să beneficieze de o viață normală”.

Întrebat dacă se va renunța la purtarea măștii în localitățile unde rata de vaccinare trece de 50%, șeful Guvernului a evitat un răspuns tranșant. „Nu am un răspuns în acest moment”, a spus el, precizând că relaxarea restricțiilor de la 1 iunie depinde de gradul de vaccinare.

Cîțu s-a declarat optimist în privința atingerii țintei de 5 milioane vaccinate la 1 iunie, chiar dacă ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, spunea în weekend că este putin probabil ca obiectivul să poată fi atins cu actualul ritm de vaccinare.

„Când avem un obiectiv ambițios sunt multe voci care spun că nu se poate. De 30 de ani auzim că nu se poate.

Eu am spus că se poate și veți vede că se poate”, a comentat el.

VEZI ȘI: A murit Bo, câinele familiei Obama (video)

Premierul a mai spus că săptămâna viitoare tot guvernul va fi în stradă. Mai exact, oficialii de la Palatul Victori vor merge la centrele de vaccinare pentru a sta de vorbă cu oamenii și a susține campania.

„Nu există nicio coincidenţă că avem o rată a infectărilor în scădere, semnificativ, în acelaşi timp în care vedem şi o creştere a ratei de vaccinare. Ele merg mână în mână. Este nu doar o corelaţie, este şi o relaţie de cauzalitate de la vaccinare către rata de infectare în scădere”, a susţinut Cîțu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *