A murit Bo, câinele familiei Obama (video)

Bo, căţelul familiei Obama, a murit la vârsta de 13 ani. El a fost lângă stăpânii lui în cele mai importante momente.

A zburat cu Air Force One şi a fost prezent la vizita Papei. Lui Bo îi plăcea să stea pe fotoliul preşedintelui Obama, din Biroul Oval.

Bo le întâmpina mereu pe fetele cuplului când veneau de la şcoală. Michelle povesteşte că Bo a fost o promisiune împlinită pentru fete, cărora le-a spus că vor lua un câine după alegerile din 2008.

„Nu aveam idee cât de mult avea să însemne el pentru noi toţi”, a scris Michelle pe contul de Instagram. Anul trecut, în pandemie, Bo a fost cel mai fericit. Toţi oamenii lui erau din nou sub un singur acoperiş.

„Astăzi, familia noastră a pierdut un prieten adevărat şi un tovarăş loial. Timp de mai bine de un deceniu, Bo a fost o prezenţă constantă şi blândă în viaţa noastră – fericit să ne vadă în zilele noastre bune, în zilele noastre rele”, a scris Barack Obama pe o reţea socială.

„A tolerat toată agitaţia care a venit odată cu faptul că a fost în Casa Albă, dar nu a muşcat, i-a plăcut să sară în piscină vara”, a povestit fostul preşedinte american.

„Era exact ceea ce aveam nevoie şi mai mult decât ne-am aşteptat vreodată. Ne va fi dor de el cu drag”, a încheiat Obama într-un alt tweet.

 

(sursa: Mediafax )


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

0 Comments

No Comment.