Noi pieţe volante în Timişoara

Ce arată raportul din 2025 despre reziduurile de pesticide din fructe și legume

Municipiul Timișoara, prin societatea Piețe SA, extinde rețeaua piețelor volante, astfel încât comunitățile din toate cartierele orașului să poată cumpăra fructe și legume proaspete, direct de la producători locali.

„Decizia vine în urma discuțiilor pe care primarul Dominic Fritz le-a avut cu timișorenii din mai multe zone ale orașului, care au semnalat nevoia de a avea piețe mai aproape de casă.

Ca urmare, două noi piețe volante vor deveni funcționale începând de săptămâna viitoare în cartierul Freidorf, pe strada Mircea Hoinic, respectiv în parcarea fostului Ștrand Termal”, a transmis Primăria Timişoara.

Potrivit municipalităţii, noile piețe volante vor reuni între 80 și 100 de producători locali și vor funcționa în fiecare zi de vineri, între orele 07:00 – 23:00, într-o primă etapă până la finalul lunii septembrie.

CITEŞTE ŞI: Mircea Vancia, directorul general al Horticultura SA, a demisionat după dezvăluirea ilegalităților de la societatea Primăriei Timișoara

Această inițiativă are caracter pilot, iar continuarea ei va fi analizată în funcție de interesul timișorenilor și de implicarea producătorilor locali.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *