Noi investigații la Spitalul Militar Timișoara

Noi investigații la Spitalul Militar Timișoara

Noi investigații la Spitalul Militar Timișoara

Poligrafia ventilatorie nocturnă cardio-respiratorie este o investigație medicală non-invazivă și nedureroasă, ce se utilizează în diagnosticul sindromului de apnee în somn.

Aceasta poate fi efectuată la Spitalul Militar „Dr. Victor Popescu” Timișoara, care are în dotare, pentru depistarea sindromului de apnee în somn, un poligraf portabil pe care pacienții îl pot primi spre utilizare acasă, în mod gratuit. Poligraful înregistrează nivelul de oxigen din sânge, fluxul de aer, efortul respirator, frecvența cardiacă, sforăitul și poziția corpului în timpul somnului.

Doamna sublocotenent Adriana Chiș, medic primar pneumolog în cadrul Secției medicină internă a Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” Timișoara deține atestatul de studii complementare în somnologie (nivel I + nivel II) și poate efectua teste pentru depistarea sindromului de apnee în somn, cu bilet de trimitere de la medicul de familie.

CITEȘTE ȘI: Grevă de avertisment în unitățile sanitare publice

Sindromul de apnee în somn este o tulburare complexă în care respirația unei persoane se oprește periodic în timpul somnului, din cauza unui blocaj parțial sau complet al căilor respiratorii superioare. Aceste pauze în respirație pot determina treziri frecvente sau reducerea calității somnului, având un impact negativ asupra sănătății.

Cele mai frecvente simptome care pot apărea în sindromul de apnee în somn sunt: sforăitul, somnolența diurnă excesivă, lipsa energiei, dureri de cap matinale, dificultăți de concentrare, tensiune arteriala ridicată necontrolată.

Investigațiile specifice se fac în cadrul cabinetul de pneumologie din Ambulatoriul integrat al spitalului, prin programare la numărul de telefon 0770.607.802, de luni până vineri, în intervalul orar 7.30-14.30.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *