Noi criterii de carantinare a localităților: se va lua în calcul și numărul de teste Covid efectuate, precum și gradul de ocupare a paturilor din spitale

Noi criterii de carantinare a localităților: se va lua în calcul și numărul de teste Covid efectuate, precum și gradul de ocupare a paturilor din spitale

Un ordin elaborat de Ministerul Sănătății introduce noi criterii pentru instituirea carantinei în localități. Astfel, pe lângă rata de incidență a cazurilor Covid-19, se va lua în calcul și nivelul de testare, precum și gradul de ocupare a paturilor din spitale și secțiile ATI, conform HotNews.ro.

Noul ordin introduce un punctaj, pe baza unei grile, pentru evaluarea riscului epidemiologic dintr-o localitate, în vederea instituirii carantinei zonale.

Astfel, criteriile pentru instituirea carantinei zonale pentru municipii/zone metropolitane cu peste 100.000 de locuitori sunt:

  • Număr de teste efectuate în ultimele 7 zile
  • Rata de pozitivitate în ultimele 14 zile
  • Rata de incidență cumulată în 14 zile
  • Trendul incidenței cumulate pentru ultimele 14 zile
  • Număr de cazuri din focare/nr. total cazuri din UAT* 100
  • Grad de ocupare a paturilor ATI în județ
  • Grad de ocupare a paturilor destinate pacienților cu COVID-19 în județ
Iar criteriile luate în calcul pentru instituirea carantinei zonale în restul zonelor sunt:

  • Rata de incidență cumulată în 14 zile
  • Trendul incidenței cumulate pentru ultimele 14 zile
  • Număr de cazuri din focare/nr. total cazuri din UAT* 100
  • Grad de ocupare a paturilor ATI în județ
  • Grad de ocupare a paturilor destinate pacienților cu COVID-19 în județ
Pentru ieșirea din carantină a unei localități este prevăzut un singur criteriu — rata de incidență sub 3 cazuri la 1.000 de locuitori.
Ordinul Ministerului Sănătății, semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, a fost publicat marți în Monitorul Oficial.

Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *