Polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban controlează din nou, în această săptămână, mijloacele de transport în comun, alături de jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean Timiș, principalul scop al acestor acțiuni fiind de a preveni furturile din buzunare și poșete, dar și de a lua măsurile legale în cazul altor fapte de natură contravențională care pot avea loc în mijloacele de transport ori în stațiile acestora, cum ar fi tulburarea liniștii publice, apelarea la mila cetățenilor, deteriorările, fumatul și consumul de alcool, precum și alte fapte de acest gen.
CITEȘTE ȘI: Petecel, șef deplin la IPJ Timiș
Polițiștii locali, împreună cu jandarmii cât și cu lucrătorii STPT, fac eforturi permanente pentru prevenirea fenomenului furturilor din buzunare.
De asemenea, se acționează și pentru menținerea unui climat de liniște și siguranță pentru persoanele care călătoresc cu autobuze, tramvaie sau troleibuze. Zilele trecute, patrulele mixte au acționat pe principalele rute cunoscute ca fiind problematice, cum sunt Gara de Nord, Piața Sinaia, Maria, Piața 700, Catedrală, Traian, Bălcescu, fiind luate și sancțiuni acolo unde au fost constatate nereguli.
Polițiștii locali anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, principalul scop fiind în primul rând de a preveni comiterea furturilor, dar și de a se lua măsurile legale în ceea ce privește persoanele care încalcă prevederile legale în momentul în care circulă cu mijloacele de transport în comun.