Noi avertizări de furtuni, ploi torențiale și grindină, în Banat și în alte zone. Harta

Atenționare meteo Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată

Noi avertizări de furtuni, ploi torențiale și grindină, în Banat și în alte zone. Harta

Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, noi avertizări de vreme severă. Astfel, din această seară, de la ora 19, până duminică dimineață, este valabilă o alertă cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. Sunt vizate 28 de județe, integral sau parțial.

Codul galben de furtuni va fi în vigoare în intervalul 22 iulie, ora 19:00 – 23 iulie, ora 10:00.

Noi avertizări de furtuni, ploi torențiale și grindină, în Banat și în alte zone. Harta

În Banat, Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei, jumătatea de sud a Moldovei și local în Oltenia și Muntenia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse torențiale (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp), intensificări ale vântului (rafale de 55…70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice, conform observatornews.ro.

CITEȘTE ȘI: O imagine cât o mie de cuvinte. O ursoaică a căzut într-o fosă și și-a ținut puiul pe creștet pentru a-l proteja

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *