Noaptea minții într-o mare comună de lângă Timişoara. Ședințele cosiliului local sunt convocate cu două minute înainte de a începe (FOTO)

Noaptea minții într-o mare comună de lângă Timişoara. Ședințele cosiliului local sunt convocate cu două minute înainte de a începe

Ireal este ce se întâmplă într-o comună de la marginea Timișoarei, unde primarul își bate joc de aleșii locali și de întreaga comunitate.

Majoritatea ședințelor consiliului sunt convocate ”de îndată”, deși legea prevede ca astfel de întâlniri să aibă loc doar în situații speciale care să justifice urgența acțiunii.

La Săcălaz, însă, totul pare a fi urgent, pentru că aleșii locali au parte aproape de doar ședințe ”de îndată”, care au loc în aceeași zi. Bunăoară, în data de 29 septembrie, primarul Nicu Viorel și consilierii apropiați acestuia au convocat ”de îndată” nu mai puțin de patru ședințe. Toate, în aceeași zi!

Dar asta nu e tot. Două dintre aceste ședințe au fost anunțate consilierilor cu două minute înainte de începerea lor: una era prevăzută pentru ora 15,10 și a fost convocată la ora 15,08, iar alta a fost anunțată la ora 17,28, urmând să înceapă la 17,30!

CITEŞTE ŞI: Bucureştiul, Clujul şi Timişul angajează aproape 70% dintre IT-iştii din România. Ce salarii se oferă

Acest mod de lucru a devenit, deja, o practică, lumea începând să se obișnuiască cu stilul ”pe foarte repede înainte” al primarului care poate intra liniștit în Cartea Recordurilor în ceea ce privește modul în care organizează ședințele. Să mai pretinzi, atunci, calitate, obiectivitate sau transparență? Noaptea minții…

Noaptea minții într-o mare comună de lângă Timişoara. Ședințele cosiliului local sunt convocate cu două minute înainte de a începe


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *