Ninge fără oprire la Timișoara

IMG 20181215 093452

Ninge de aseară la Timișoara, iar peisajul urban s-a transformat, deja, într-unul veritabil de iarnă. Așa cum era de așteptat, circulația se desfășoară cu dificultate, doar pe arterele principale șoferii putând să apese un pic mai tare pedala de accelerație. Pe străzile secundare, șoferii au pornit cu greu la drum în această dimineață. Nici pietonii nu au avut condiții mai bune de deplasare, trotuarele fiind acoperite, și ele, cu un strat gros de zăpadă.

abonament renasterea


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Ninge fără oprire la Timișoara

  1. Cred că ieri ați publicat un articol, pe care văd că azi l-ați șters repede, în care neisprăvitul paranoic de la primărie se lăuda cu cele 45 de utilaje de deszăpezire ale SDM. Unde naiba sînt? În centru, în spatele prefecturii nu a trecut nici unul. Nici nu vreau să mă gîndesc ce o fi în Calea Șagului sau în Lipovei, dacă pe aici nu a apărut nici unul. Probabil PSD-ul e de vină, o fi venit Dragnea și nu le lasă să iasă din garaj. Doar nu credeți că primarul are vreo vină că l-a prins iarna fără contract de deszăpezire și îl va prinde vara viitoare fără contract de dezinsecție și fără contract de curățenie și că iluminatul public e doar istorie. Cred că așa ne trebuie dacă la alegeri punem ștampila pe orice oligofren vopsit.Sper că v-a ajuns și la următoarele alegeri îl trimitrți pe paranoic în curte la mă-sa să își bată joc de ea că nouă ne-a ajuns !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *