Nici săteni, nici orășeni

Saravale

Fiecare sat bănățean are un aer numai al său, care îi dă personalitate și specific. La Saravale, am văzut ulițe pline de viață, un dinamism dat de acel du-te vino produs de biciclete ori de alte mijloace de locomoție, cu cai sau cu motoare, dar mai ales de autobuzele care iau și aduc oameni, de mai multe ori pe zi.

Când oprește cursa de navetă (până la Sânnicolau Mare, unde cei mai mulți dintre localnici au un loc de muncă, sunt numai opt kilometri) se umple răspântia de pași grăbiți. Viața de astăzi este o pendulare între satul în care îți ai casa și orașul de unde îți câștigi banii pentru trai.

Despre locuitorii din prezent nu mai poți spune că sunt săteni, dar nu poți spune nici că-s orășeni. Orașul lor începe la poarta fabricii și, după un ocol de opt ore, în care sunt concentrați pe sarcinile lor, se încheie tot la poarta acesteia, în parcare. De acolo și până a doua zi, sunt din nou acasă, întâlnindu-și familia și vecinii, trebăluind prin gospodării ori cumpărându-și din magazine cele trebuincioase traiului.

Partea bună e că nu trebuie să meargă la hipermarket, pentru că rețeaua comercială din comună le oferă cam tot de ce au nevoie. În esența lor, cei din Saravale, la fel ca și alți locuitori din satele din jurul orașului, rămân niște navetiști, pentru că nu mai sunt nici săteni pe deplin, prin faptul că pământul nu mai este lucrat de fiecare și că aici își face apariția tot mai agresiv modernitatea, dată de asfalt, de utilități și de tehnologie în general, dar nici orașul nu-i contaminează prea mult.

Când ies din acest du-te vino zilnic și evadează prin alte zări, abia atunci cresc șansele să se înstrăineze de aerul Banatului contemporan. Saravale, însă, are și astăzi, ca și în alte vremuri, un șarm al său de spațiu multicultural, cu mult pitoresc și cu accente neașteptate.

Partea bună este însă că locuitorii săi au găsit un modus vivendi cu timpul și provocările în care trăiesc. Ar fi prea mult să spunem că Saravale a atins iarăși prosperitatea paorilor fruntași de altădată, dar ar trebui menționat, totuși, că o caută. Dincolo de toate, este remarcat dinamismul, iar cât timp strada e animată, înseamnă că viața triumfă peste toate obstacolele ori neîmplinirile.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *