NEWS – ALERT! Unul dintre cei mai bogaţi afacerişti din judeţul Hunedoara, dat în consemn la frontiera de vest

Alin Simota

Tribunalul Hunedoara a admis contestaţia formulată de Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, împotriva sentinţei pronunţată de Judecătoria Deva, prin care în urmă cu o lună Alin Simota a fost eliberat. “Instanţa desfiinţează integral sentinţa penală atacată şi rejudecând, dispune arestarea şi deţinerea condamnatului Simota Alin în Penitenciarul Bârcea Mare, în vederea continuării executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2251/2014 a Judecătoriei Deva, conform mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2679/27.04.2015 emis de aceiaşi instanţă”, a informat Tribunalul Hunedoara.

Alin Simota a fost pus în libertate, conform unei decizii a Judecătoriei Deva, care a constatat că afacerisul din Valea jiului a executat pedepasa de închisoare la care a fost condamnat în 2014, într-un dosar care a vizat infracţiuni de conflict de interese, scrie zhd.ro.

Potrivit lui Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, Alin Simota a fost dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră, cerându-se vigilenţă sporită mai ales la punctele de trecere a frontierei din judeţele Timiş, Arad şi Bihor. Simota este de negăsit la domiciliu sau în alte locuri, pentru a putea fi pus în aplicare mandatul emis de instanţă.

Conflict de interese

În 23 decembrie 2014, magistraţii Judecătoriei Deva l-au condamnat pe Alin Simota la doi ani de închisoare. „Prin rechizitoriul nr. 374/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia din data s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Simota Alin pentru comiterea infracţiunii de conflict de interese. În fapt s-a reţinut că în calitate de consilier judeţean, inculpatul a participat la luarea unei decizii, respectiv la adoptarea unei hotărâri a Consiliului Judeţean privind finanţarea lucrărilor suplimentare privind execuţia unui proiect de modernizare şi echipare cu aparatură de către o societate pe care inculpatul o administra în fapt şi al cărui angajat era, obţinându-se astfel pentru sine şi pentru societate un folos patrimonial în sumă de aproximativ 260.000 de lei”, informa Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Sentinţa dată de magistraţii deveni a rămas definitivă, printr-o decizie ulterioară a Curţii de Apel Alba Iulia. În septembrie 2015, magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia l-au achitat pe Alin Simota de acuzaţia de evaziune fiscală, pentru neplata datoriilor către statul român de către firma SIMAR, pe care acesta a patronat-o. Iniţial, Judecătoria Petroşani l-a condamnat pe omul de afaceri din Valea Jiului la un an de închisoare şi la plataunor daune de circa 100.000 de euro, dar soluţia a fost contestată.

Problemele afaceristului din Valea Jiului

Alin Simota, în trecut unul dintre cei mai bogaţi afacerişti din judeţul Hunedoara, a fost trimis în arest preventiv în luna iunie a anului 2013, înainte de a fi condamnat în dosarul în care a fost judecat pentru infracţiunea de conflict de interese. Atunci, fostul lider al PNL din Valea Jiului a fost arestat preventiv la solicitarea DIICOT, pentru infracţiuni de crimă organizată. Alin Simota a fost trimis în judecată alături de alţi 13 inculpaţi, iar prejudiciul a fost estimat de anchetatori la peste 800.000 de euro. Simota a fost acuzat în dosarul DIICOT de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat, şantaj în formă continuată, lipsire de libertate, instigare la lipsire de libertate, instigare la vătămare corporală gravă, deţinere de muniţie fără drept. Alin Simota a fost vicepreşedinte al PNL Hunedoara până în 2013. A fost exclus din partid ca urmare a problemelor cu legea, care au dus la arestarea sa. Simota a fost finanţator al clubului Jiul Petroşani şi a deţinut funcţii de consiliar local la Primăria Petroşani în perioada 2012 – 2013 şi de consilier judeţean, între anii 2008 şi 2012, potrivit zhd.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *