Nemulțumiri ale cetățenilor din cartierele Dâmbovița și Freidorf

amenda 8

Polițiștii locali au fost prezenți în cartierele timișorene Dâmbovița și Freidorf, unde au discutat cu 228 de cetățeni care au semnalat problemele cu care se confruntă.

Gălăgia și consumul de semințe în parcurile din zonă și în spatele garajelor, necosirea bălăriilor, câinii fără stăpân, rampele clandestine de deșeuri, persoanele fără adăpost care caută prin tomberoane sunt doar câteva dintre nemulțumirile oamenilor din cartierele mai sus-menționate.

Au fost identificate și 17 locații în care se aflau autovehicule ce păreau a fi abandonate, 12 locații în care se află terenuri și imobile neîngrijite și 33 de locații în care se aflau abandonate deșeuri.

Polițiștii locali vor continua seria acțiunilor desfășurate în cartiere în vederea preluării problemelor semnalate de cetățeni și luării măsurilor legale acolo unde situația o impune, celelalte probleme fiind transmise către instituțiiile abilitate.

Astfel de acțiuni sunt organizate periodic pentru ca polițiștii locali să ia pulsul cartierelor și să afle astfel de la cetățeni, direct la fața locului, problemele cu care aceștia se confruntă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *