
Ion-Nelu Gioroiu, un român în vârstă de 52 de ani din Franța, care își petrece zilele pe străzile din Nisa, și-a donat toți banii pentru a ajuta victimele furtunii Alex. Gestul bărbatului a stârnit un val de solidaritate ce i-ar putea schimba viața. Primăria i-a oferit o slujbă, iar o asociație de volutari a reușit să-l cazeze într-un apartament, potrivit observatornews.ro.
Cunoscut drept Jojo, Ion-Nelu Gioroiu doarme sub cerul liber din Nisa de aproximativ patru ani. Însă totul s-ar putea schimba după un gest care i-a adus aprecierea comunității de pe Coasta de Azur.
Impresionat de suferința victimelor furtunii Alex, care a adus inundații masive în Franța, românul a decis să doneze toată agoniseală adunată după vânzarea unei reviste – aproximativ 150 de euro. De altfel, ultimul număr al publicației îi este dedicat chiar lui.
„M-a sunat spunându-mi că vrea să doneze 150 de euro pentru victime. Când am venit să-l văd, am încercat să înțeleg, știu că nu are bani și de aceea vinde revistele, dar a insistat. Mi-a spus că a reușit să pună ceva bani deoparte și că vrea să ajute familiile care au pierdut totul, pentru că știe ce simte să rămâi fără nimic …. a scos două pungi cu monede și a insistat să le luăm”, a scris asociația Solidarity 06 în folosul celor fără adăpost, pe Facebook, conform observatornews.ro.
Foto: observatornews.ro