Ne-a părăsit scriitorul Dumitru Radu Popescu

Ne-a părăsit scriitorul Dumitru Radu Popescu

Scriitorul și academicianul Dumitru Radu Popescu a murit luni la vârsta de 87 de ani.

„Azi, 2.01.23, ora 04.30, a părăsit această lume tristă acad. Dumitru Radu Popescu (D. R. P.) unul dintre cei mai mari scriitori ai României. Ne-a îmbogățit cu o operă monumentală, de o valoare excepțională: proză, teatru, poezie, critică literară. Și-a trăit viața într-o desăvârșită onestitate. A fost un coleg și un prieten ireproșabil”, a scris pe Facebook Radu F. Alexandru.

„Ne-a părăsit Acad Dumitru Radu Popescu. Am avut onoarea să-l cunosc ca Director al Editurii Academiei Române. În această calitate a promovat cultura și știința la cel mai înalt nivel, marcînd întreaga activitate a instituției prin ținuta sa intelectuală. Îi rămîn recunoscător pentru sprijinul acordat în editarea a două ediții ale Tratatului de Chirurgie precum și a altor lucrări de specialitate”, a scris pe rețeaua de socializare profesorul Irinel Popescu.

CITEȘTE ȘI: Un șofer care a condus cu 180 de km/h pe Autostrada A10 a scăpat de suspendarea permisului

Dumitru Radu Popescu s-a născut în 19 august 1935, în Bihor. A fost un scriitor, prozator, dramaturg, scenarist de film și membru titular al Academiei Române, conform Mediafax.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *