Inscripții fasciste în zona unui parc din vestul țării. Polițiștii îi caută pe autori

Inscripții fasciste în zona unui parc din vestul țării. Polițiștii îi caută pe autori

Mai multe inscripții fasciste au apărut în zona unui parc din vestul țării. Polițiștii au deschis un dosar penal și îi caută pe autori.

Potrivit IPJ Hunedoara, inscripțiile au apărut pe trotuarul din zona parcului Opera din Deva.

Polițiștii s-au autosesizat cu privire la faptul că în această zonă au fost inscripționate cu spray de culoare albă mai multe texte și desene defăimătoare, de natură a promova idei, concepții sau doctrine fasciste, naziste legionare, rasiste sau xenofobe.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii prevăzută de Ordonanța de Urgenţă nr. 31 din 13 martie 2002, respectiv „fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și crime de război precum și fapta de a promova idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”.

Autorii sunt căutați de polițiști.

CITEȘTE ȘI: Un șofer care a condus cu 180 de km/h pe Autostrada A10 a scăpat de suspendarea permisului

(sursa: Mediafax)

Foto: Mediafax


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *