
Natura s-a dezlănțuit în Caraș-Severin și Mehedinți. Rafale de peste 100 km/h și grindină cât oul de găină
În Caraş-Severin şi Mehedinţi, natura s-a dezlănţuit, joi după-amiază, cu rafale ce au depăşit 100 km/h, iar grindina a fost de dimensiuni foarte mari. Urmele bucăţilor de gheaţă căzute cu putere se pot vedea pe faţadele mai multor clădiri, dar și pe zecile de mașini avariate.
Sursa foto: Meteoplus
În Drobeta-Turnu Severin au fost smulse numeroase acoperişuri şi doborâte peste maşini parcate. Multe autoturisme s-au ales cu parbrizul spart. Străzile au fost inundate, iar circulaţia blocată.
„Ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice prognozate, pompierii militari din cadrul Secției Moldova Nouă au fost solicitați să intervină pentru degajarea unui cablu de telecomunicații căzut pe carosabil, pe DN57, localitatea Coronini, precum și pentru degajarea mai multor stâlpi de lemn căzuți pe DJ 571A, localitatea Gornea. De asemenea, s-a intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire specifice la un stâlp electric care a fost lovit de fulger, în urma descărcărilor electrice, în localitatea Sichevița, la fața locului fiind prezent și un echipaj al operatorului de energie electrică. În urma fenomenelor meteorologice, au rămas fără curent electric 5 localități: Oravița (parțial), Liborajdea, Sichevița, Valea Ravensca și Crușovița”, a transmis ISU Caraș-Severin.
CITEȘTE ȘI: Bărbat amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi
Grindina cât oul de găină a distrus tot ce a lovit și în zona Moldova Nouă, mai exact în localitățile Coronini, Sfânta Elena, dar şi la Oravița, Liborajdea, Sichevița, Valea Ravensca și Crușovița, care au rămas fără curent electric.