Astăzi, credincioşii ortodocşi, dar şi romano şi greco-catolicii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului, rânduită în cea de-a opta zi a Anului Nou Bisericesc.
Dacă în Noul Testament nu se găsesc amănunte referitoare la venirea pe lume a Fecioarei Maria, informaţii pe această temă apar în Evangheliile Apocrife, mai cu seamă în Protoevanghelia lui Iacov, care datează din secolul al II-lea. Documentul religios menţionează că Naşterea Maicii Domnului s-a petrecut în mod miraculos. Drepţii Ioachim şi Ana, părinţii Fecioarei Maria, erau oameni foarte credincioşi. Deşi erau în vârstă, trăiau cu speranţa că Dumnezeu le va binecuvânta casa cu un copil. Toată viaţa şi-au dorit acest lucru, dar dorinţa lor nu s-a împlinit.
Totuşi, fiind oameni cu credinţă în Dumnezeu, Drepţii Părinţi şi-au pus speranţa în Tatăl Ceresc, convinşi că acesta le va asculta rugăciunile, chiar dacă ajunseseră de batjocură în comunitate. Când Ioachim şi Ana au împlinit 50 de ani de căsătorie, Marele Preot de la Templu le-a refuzat public jerfa tradiţională care se împlinea după Legea Veche, numindu-i „blestemaţi” pentru faptul că nu s-au învrednicit să aducă un prunc pe lume. Ioachim şi Ana au hotărât să se roage în continuare implorându-l pe Dumnezeu să devină părinţi.
„Doamne Atotţiitorule, Cela ce numai cu cuvântul ai făcut cerul şi pământul şi toate câte se văd. Dă-mi şi mie roadă pântecelui meu şi nu mă lăsa să fiu de ocară între oameni, că de voi naşte fiu sau fiică, îl voi închina Ţie cu toată inima, şi-l voi da să slujească în biserica slavei Tale” (I, Regi 1, 11), se ruga Ana. La scurt timp, Arhanghelul Gavriil s-a arătat, pe rând, celor doi soţi şi le-a spus că rugăciunea lor a fost ascultată de Tatăl ceresc şi că vor avea un copil, „fiica cea binecuvântată, prin care se va da mântuire lumii”, şi că aceasta se va numi Maria. Când prunca a împlinit vârsta de trei ani, Ioachim şi Ana au dus-o la Templu şi fiica lor a fost consacrată serviciului religios, timp de 12 ani.
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântă Mărie Mică
Potrivit tradiţiei populare, astăzi începe sezonul nunţilor şi botezurilor, care durează până la Postul Crăciunului.În ziua praznicului, creştinii duc la biserică, pentru a fi sfinţite, pâine, fructe şi lumânări, ofrande care se împart apoii copiilor şi săracilor, pentru ca în familia respectivă să domnească sporul, liniştea şi sănătatea. Încă de dimineaţă, în gospodării se aprinde o candelă lângă icoana Maicii Domnului, iar ai casei se roagă să le binecuvânteze căminul cu roadele recoltei din acest an.
De asemenea, pentru a alunga ghinionul şi boala, chiar din ajunul sărbătorii, femeilor li se interzice să aprindă focul în vatră în următoarele două zile. În calendarul popular, praznicul Naşterii Maicii Domnului reprezintă pragul dintre două anotimpuri; acum se sfârşeşte vara şi toamna îşi anunţă prezenţa: Rândunelele pleacă spre ţări mai calde, în timp ce şerpii şi gândacii se ascund în pământ, speriaţi de schimbarea vremii, care se răceşte.
Din această zi, cei de la sat se pregătesc pentru lucrările de toamnă şi pentru culesul legumelor şi tot acum se adună ultimele ierburi de leac.
Un alt obicei agrar se referă la jupuirea cojii de pe trunchiul ulmilor, fibrele fiind uscate şi păstrate pentru legarea viţei-de-vie, în primăvară. După Sfântă Mărie Mică se bat nucii, iar credinţa populară spune că ritualul face pomii să dea rod bogat în anul care vine..
A doua zi după praznic începe semănatul grâului, secarei şi orzului, bătrânii spunând că, dacă momentul este respectat cu stricteţe, recolte frumoase îi vor recompensa pe truditorii pământului.
În această zi, bărbaţii de la ţară lasă deoparte pălăria, înlocuind-o cu căciula, mai potrivită pentru vremea rece care se apropie, de unde şi o cunoscută vorbă din popor.
