Multiplă medaliată la campionatele naţionale de judo, de veghe la frontiera judeţului Timiş

Multiplă medaliată la campionatele naţionale de judo, de veghe la frontiera judeţului Timiş

Multiplă medaliată la campionatele naţionale de judo, de veghe la frontiera judeţului Timiş

Andreea Borontis, polițistă la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara – Sectorul Poliției de Frontieră Cruceni a obținut mai multe medalii la campionatele naţionale de judo şi este campioană a Ministerului Afacerilor Interne.

Încă de la vârsta de 8 ani practică judo, sportul care, după cum mărturisește, a impresionat-o.

Ani mai târziu, după terminarea liceului, și-a dorit să devină polițistă și a ales Poliția de Frontieră.

„Sunt poliţistă de frontieră la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara şi practic judo de la vârsta de 8 ani. Sportul acesta m-a impresionat de la prima vedere, deşi pare a fi mai mult pentru bărbaţi.

Am observat pe geam copiii care se antrenau la sală şi tehnicile m-au fascinat. În câteva zile m-am şi înscris, iar după doi ani am devenit campioană naţională la NeWaza.

În anul 2011, la concursul internaţional desfăşurat la Arad am obţinut o cupă specială pentru cel mai tehnic judoka şi locul I. Am zeci de medalii, dar cel mai important pentru mine este faptul că am reprezentat cu mândrie România în numeroase concursuri naţionale şi internaţional, iar acest merit se datorează şi antrenorilor mei, Gicu Vasilan şi Lena Şterea.

CITEȘTE ȘI: Tâlhărie în tren, între Arad şi Timişoara. O persoană a rămas fără 4.300 de lei

Am terminat liceul în 2019 şi am simţit că locul meu este în poliţie. Am ales Poliţia de Frontieră şi mă bucur că pot să o reprezint cu cinste şi la campionatele Ministerului Afacerilor şi Interne. În primăvara acestui an am obţinut locul I la campionatul pe minister şi sunt mândră de acest rezultat!

Cu multă muncă şi ambiţie îmi doresc să îmi păstrez acest titlu şi să reprezint Poliţia de Frontieră la cel mai înalt nivel”, spune Andreea Borontis.

Sursa foto: Poliția de Frontieră Timișoara


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Multiplă medaliată la campionatele naţionale de judo, de veghe la frontiera judeţului Timiş

  1. Asta este tinuta completa a politiei de frontiera sau asistam la o sedinta foto pentru o revista de can-can. Cu pletele in vant se merge in club nu in post la o institutie ce reprezinta tara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *