Mult a fost, puțin a rămas. Când se încheie lucrările pe un segment din autostrada Lugoj – Deva

lot 42

Asociația Pro Infrastructură a prezentat imagini noi de pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii Lugoj – Deva. Dacă lucrurile merg bine, locuitorii din vestul țării și nu numai ei ar putea beneficia de alți 43 de kilometri de șosea de mare viteză încă din această vară.

„Corpul autostrăzii de 21 de kilometri este gata aproape în totalitate. Pe porțiuni restrânse au rămas de executat: covorul asfaltic de uzură, marcajele și indicatoarele, parapetele de protecție și panourile fonoabsorbante. La nodul Holdea constructorul Comsa se pregătește să pună în operă straturile de asfalt pe breteaua de legătură dintre A1 și DN68A.

Dacă vremea va permite, la sfârșitul lunii iulie sectorul de autostradă ar putea fi deschis circulației, rămânând de finalizat unele elemente din afara carosabilului (înierbare, șanțuri pentru scurgerea apei etc.) care se pot executa sub trafic în perfectă siguranță. După cum se vede, nodul Dobra/Grind de la mijlocul tronsonului nu va fi deschis circulației, urmând să fie utilizat doar ca punct de întoarcere pe autostradă. Am scris de multe ori despre această prostie inimaginabilă a responsabililor CNAIR și de teama lor nejustificată de trecerea la nivel cu calea ferată din apropiere. Oare ce părere are Comisia Europeană despre investiția într-un nod complet, transformat de incompetența statului român în cu totul altceva?! În aceste condiții, fără presiunea noastră constantă din ultimii ani pentru includerea în proiect a nodului Holdea, astăzi autostrada ar fi inutilizabilă: devenea un nou muzeu de 21 de kilometri! Solicităm oficialilor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să recepționeze în cel mai scurt timp segmentul de autostradă, astfel încât valul de trafic din august să nu fie nevoit să mai îndure nesfârșitele serpentine și gropi de pe DN68A”, consemneează reprezentanții Asociației Pro Infrastructură cu privire la lotul 3.

„Mult a fost, puțin a rămas! Dacă vremea va fi prielnică, la începutul lui august cei de la UMB vor încheia lucrările la lotul 4 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva.

Din cei 22 de kilometri, 21 sunt finalizați <<la cheie>>, iar ultimul, vestitul deal <<cu lilieci>> de la Șoimuș, intră și el în linie dreaptă. Muncitorii execută ultimele straturi de umplutură de pământ armat și sistemul complex de scurgere a apei. Excavatoarele se apropie de final la săpătura și finisarea dealului, iar utilajele specializate fixează în stâncă restul plaselor metalice. În viitorul apropiat, constructorul va începe punerea în operă a asfaltului și instalarea parapetelor de protecție, a marcajelor și indicatoarelor rutiere. Solicităm oficialilor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să ne surprindă plăcut cu organizarea testelor necesare și a recepției la terminarea lucrărilor în cel mai scurt timp posibil, astfel încât vârful de trafic de final de august să beneficieze de noul segment de autostradă!”, mai spun cei la Pro Infrastructură despre lotul 4.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *