Ministerul Mediului plătește 20.000 de euro unui consultant care să-i facă un caiet de sarcini aferent unui proiect inclus în PNRR. De acest caiet de sarcini atârnă finanțări de 54 milioane euro

Campanie naţională de împădurire prin PNRR

Ministerul Mediului plătește 20.000 de euro unui consultant care să-i facă un caiet de sarcini aferent unui proiect inclus în PNRR. De acest caiet de sarcini atârnă finanțări de 54 milioane euro

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a scos la licitație în SICAP un contract de 102.000 pentru consultanță tehnică în redactarea caietului de sarcini în vederea implementării sistemului național de monitorizare a pădurilor, obligație asumată în PNRR. Mediul dă informațiile necesare iar consultantul redactează caietul de sarcini, scrie economedia.ro.

Acest caiet de sarcini devine ulterior foarrte important, pentru că este documentul de bază în atribuirea de contracte de până la 270 de milioane lei.

CITEȘTE ȘI: Facturile Hidroelectrica, schimbate. Ce a apărut pe nota de plată şi ce trebuie să ştie clienţii

Mediul va investi în următorii doi ani 272 de milioane de lei pentru creșterea capacității de supraveghere a pădurilor și transporturilor de lemn.

Finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), proiectul denumit „Capacitate sporită de supraveghere, control și monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat” prevede realizarea unui sistem național de monitorizare cu ajutorul imaginilor satelitare.

“Ofertantul, pe baza informațiilor de la Autoritatea contractantă, va realiza următoarele:

o Caietul de sarcini necesar implementării unui sistem național de monitorizare pentru implementarea proiectului Capacitatea sporită de supraveghere, control și monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat;

o Răspunsuri la solicitări de clarificare formulate de către entități interesate de caietele de sarcini publicate în SEAP;

o Documentație de asistență în vederea întocmirii de către Autoritatea Contractantă a punctelor de vedere tehnice la eventuale contestații depuse la CNSC sau în instanța de judecată;

o Va asigura asistență de specialitate pe parcursul derulării procedurii de achiziție până la semnarea contractului cu câștigătorul licitației publice”, este descrierea licitației.

Ofertele se deschid în 13 martie, departajarea lor se face în funcție de preț și experiența echipei de proiect.

SistemUL național de monitorizare video, prin intermediul căruia să se genereze alerte în cazul unor transporturi ilegale de materiale lemnoase și implementarea unui sistem de monitorizare prin intermediul imaginilor satelitare, ce va avea ca scop îmbunătățirea capacității autorității publice centrale care răspunde de silvicultură în gestionarea exploatării vegetației forestiere.

Acest sistem, asemănător celui pentru verificarea valabilității rovinietei, va cuprinde și o rețea de camere video amplasate pe întregul teritoriu național.

El va fi interconectat cu sistemul de trasabilitate a materialelor lemnoase SUMAL 2.0 (Sistemul Informatic Integrat de Urmărire a Materialelor Lemnoase), care a fost dezvoltat împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale și este funcțional în prezent.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *