Milioane aruncate pe panourile nefuncționale din Timişoara

panou timisoara

Un proiect din fonduri europene moștenit de la administrația Ciuhandu nu reușește să-și dovedească utilitatea. În anul 2011, Primăria Timișoara și Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului semnau un contract de finanțare pentru proiectul „Sistem de informare și comunicate facil pentru cetățeni – panouri informative”, cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Proiectul a avut valoarea de aproximativ 4,3 milioane de lei, iar obiectivul său general a fost realizarea unui sistem de informare şi comunicare pentru accesul larg al cetăţenilor la informaţii de interes public.

Administraţia locală şi-a propus să pună la dispoziţia cetăţenilor un nou mijloc de informare şi comunicare, uşor accesibil şi la îndemâna oricărui cetăţean. Prin implementarea proiectului s-a realizat un sistem informatic ce înglobează 29 de panouri cu afişaj electronic într-o reţea unitară, în vederea asigurării diseminării corecte şi în timp real a informaţiilor de interes public pe întreg teritoriul municipiului Timişoara.

Ce ar fi trebuit să găsească timișorenii pe aceste panouri, conform unui comunicat oficial al municipalității din ianuarie 2013?

Era vorba despre „informaţii exclusiv de interes public – de exemplu – proiecte de hotărâri de consiliu local, anunţuri privind organizarea de dezbateri publice, întâlniri ale consiliilor de cartier, informaţii utile (de exemplu, termene pentru plata taxelor şi impozitelor locale, facilităţi fiscale, lucrări publice, întreruperi temporare ale utilităţilor publice), anunţuri despre acţiuni culturale şi sportive, anunţuri de interes public”.

Ce găsim, după patru ani, pe aceste panouri? După cum își amintesc cei care au avut curiozitatea să citească, de-a lungul timpului, ce scria pe ecrane, aici au fost consemnate, cu precădere, realizările din mandatul 2012-2016.

La ora actuală, însă, nu găsim mai nimic. Două panouri mari, din Piața 700 și de lângă Stadionul „Dan Păltinișanu”, cu dimensiunile de 2×3 metri, respectiv 6×8 metri, sunt nefuncționale și pun la dispoziție doar imaginea unor… pătrate negre. În plus, accesul vizual la panoul din Piața 700 este aproape complet obturat de noua construcție edificată acolo de câțiva ani.

Ecranele mici, pătrate, cu latura de un metru, ne oferă informații doar în măsura în care avem vederea ascuțită. Ieri, de exemplu, panoul de lângă Crama 700, ne ținea la curent cu concertul de Revelion din Piața Victoriei, care a avut loc acum cinci zile. Rezoluția ecranului lasă, însă, foarte mult de dorit, astfel că literele abia se disting.

Reamintim că investiția a costat aproape 4,5 milioane de lei, din care 3,5 milioane au reprezentat fonduri europene nerambursabile. De obicei, proiectele din asemenea surse trebuie menținute în stare de funcționare timp de cinci ani de la finalizarea implementării, dar poate la Primăria Timișoara acest lucru se aplică în mod diferit.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *