Microbuz cu români care veneau din Spania, spulberat de un TIR, în Franţa. Un mort şi mai mulţi răniţi grav

accident microbuz 6

Un microbuz cu români care veneau din Spania a fost spulberat de un TIR, în Franţa. Un mort şi mai mulţi răniţi grav, după un impact teribil. Românii erau muncitori sezonieri şi se întorceau în ţară.

Accidentul a avut loc în jurul orei 5.30, duminică dimineață, în apropiere de Loriol (Drôme), pe A7, spre Lyon. Un TIR înmatriculat în Portugalia a lovit un microbuz care transporta muncitori sezonieri români, care se întorceau acasă din Spania.

CITEȘTE ȘI: Un șofer de TIR din România a primit o amendă record în Franța: 26.250 de euro

Microbuzul a făcut pană, scrie observator.tv, şoferul şi un pasager au coborât şi au început să schimbe roata, ceilalţi patru ocupanţi ai maşinii sau dat şi ei jos. A fost momentul în care TIR-ul a intrat în plin în ei, chiar dacă şoferul acestuia a încercat în ultima clipă să evite impactul.

TIR-ul s-a răsturnat apoi şi a blocat tot sensul de mers pe autostradă. În impact, unul dintre muncitorii români a murit, un altul a fost grav rănit. Şoferul microbuzului a fost şi el rănit, la fel cel al TIR-ului, care are 37 de ani.

Împotriva lui poliţia a deschis dosar penal. Traficul a fost complet blocat 8 ore pe ambele sensuri ale autostrăzii, fiind închis pe sensul pe care s-a produs accidentul şi la această oră.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Microbuz cu români care veneau din Spania, spulberat de un TIR, în Franţa. Un mort şi mai mulţi răniţi grav

  1. Se precizeaza undeva daca soferul microbuzului a semnalizat regulamentar faptul ca era oprit? Cu triunghiuri reflectorizante puse la minim 50 de metri, samd? Oricum, urita situatie, din articolul in original se intelege ca nu a putut opri pe banda de urgenta, ci a ramas in pozitia in care a facut pana, poate chiar in mijlocul soselei.

    n.b. Ati copiat chiar si greselile de la Observator. „ceilalţi patru ocupanţi ai maşinii **sau** dat si ei jos” …. pe bune?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *