Mezociclon în apropiere de Lugoj

celula tornadica

Cerul de deasupra Lugojului a fost aseară brăzdat timp de câteva ore de sute de fulgere care au fascinat și înspăimântat deopotrivă locuitorii orașului.

Cu toate că spectacolul natural de lumini nu a adus căderi semnificative de ploi sau alte dezastre în localitatea de pe Timiș, la doar câțiva kilometri, la ora 22.30, în comuna Coșteiu existau condițiile optime pentru formarea unui mezociclon, o coloană uriaşă de aer în rotaţie, care dă naştere majorităţii tornadelor.

„Se poate observa (n. red. – în imagine) rotația puternică a mezociclonului, care nu este altceva decât o coloană de aer în ascensiune. Asemenea structuri se întâlnesc mai degrabă în Statele Unite și pot produce tornade. Momentan nu avem informații în acest sens”, precizează vânătorii de furtuni de la organizația non-guvernamentală Rometex.

Mezociclonul este parte dintr-o supercelulă mai mare, furtună cu descărcări electrice, cu plafon coborât de nori şi curenţi ascendenţi puternici şi persistenţi.

O supercelulă poate avea 15-30 km în diametru şi înălţimea de 18.000 m – de două ori cît Everestul, o scară la care tornadele par nişte codiţe cu personalitate.

redesteptarea.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Mezociclon în apropiere de Lugoj

  1. Oportunitate foarte serioasa de castig acasa!
    Cautati o sursa de venit suplimentar, fara nici o investitie si doriti sa munciti acasa pe calculator? Nu mai pierdeti timpul. Va ofer ceva verificat, primiti toate informatiile si metodele de lucru pas cu pas. Doresc sa colaborez cu cineva de incredere. Detalii la mail: [email protected]

  2. Cand este vorba de aproape o tornada in Romania, cel mai inteligent om, dupa ce a citit acest articol, cel mai mare Iq, cea mai „smechera” primata si atot zeita pamantului , aplaudati-o pe ELENA, care cauta angajati!!!!

    suntem la munte plm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *