Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan romano-catolic de Timişoara, cu ocazia Nașterii Domnului, Crăciunul

Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan romano-catolic de Timişoara, cu ocazia Nașterii Domnului, Crăciunul

Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan romano-catolic de Timişoara, cu ocazia Nașterii Domnului, Crăciunul

Iubiți Confrați în Preoție, dragi frați și surori în Cristos!

„Mărire în cer lui Dumnezeu şi pace pe pământ oamenilor de bunăvoinţă” – ascultăm și cântăm de Crăciun mesajul îngerilor. Inimile noastre sunt copleșite. Este greu de rezumat mai succint ceea ce fiecare ființă umană dorește, chiar dacă nu o poate exprima în cuvinte: o relație bună cu Dumnezeu și pace. Despre aceasta medităm în trei puncte.

1. „Mărire în cer lui Dumnezeu!”
Pacea este de fapt o consecință, un dar. Dacă avem o relație cu Dumnezeu care Îl slăvește pe El, atunci suntem împăcați cu El, suntem împăcați cu noi înșine, și numai astfel putem fi împăcați cu oamenii și cu întreaga lume creată. Dacă dorim să căutăm mărirea lui Dumnezeu, găsim pacea; dacă ne căutăm pe noi înșine, poate cu ușurință să se termine totul în conflict, război și distrugere.

Astăzi, foarte mulți dintre semenii noștri suferă în războaie și foarte mulți suferă din cauza consecințelor războaielor. De multe ori suntem înconjurați de nemulțumiri și conflicte pe străzi, la locul de muncă, în diferite locuri din societate. Mesajul de pace al Crăciunului nu a ajuns încă în inimile multor oameni, chiar dacă aceștia sunt înconjurați de strălucirea decorațiunilor de Crăciun. Mai avem încă multe de făcut în această direcție. Inimile noastre tânjesc după adevărata pace, însă ne simțim slabi și fragili în eforturile noastre de a o crea.

Împreună cu poetul, ne rugăm și noi lui Dumnezeu: „Împacă-mă cu Tine și cu mine însumi, fiindcă Tu ești Pacea”. Din adâncul inimii noastre izvorăște rugăciunea către Dumnezeul păcii. Experimentăm, de asemenea, că lumea din jurul nostru, cu cât încearcă mai mult să Îl marginalizeze pe Bunul Dumnezeu, cu atât mai mult se umple de nemulțumire și chiar și intențiile pacificatoare ale oamenilor binevoitori sunt spulberate.

De aceea, primele cuvinte ale mesajului îngerilor constituie condiția păcii: „Mărire în cer lui Dumnezeu!” Avem nevoie ca să Îl slăvim pe Dumnezeu, avem nevoie ca să Îl recunoaștem pe Dumnezeu în semenii noștri, să descoperim chipul Lui în semenii noștri. Numai atunci ne vom putea angaja în mod eficient în construirea păcii. După cum spunea Sfântul Irineu: „Slava lui Dumnezeu este omul viu”.

2. Pacea poate fi creată doar având o inimă pașnică
Trebuie să ne străduim pentru pace, dar pacea este și un dar, o consecință. Noi nu o putem crea, putem doar să acceptăm acest mare dar. De aceea trebuie să ne deschidem inimile către Dumnezeu, pentru ca pacea Lui să pătrundă în noi și să ne umple viața. „Dacă vrei să fie liniște, atunci liniștit îndeamnă la liniște”, spune poetul (Imre Horváth). Dacă vrei să fie pace, adu pace cu inima pașnică.

Pacea este și o îndatorire urgentă, o misiune. „Fericiți făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiți fiii lui Dumnezeu!” (Mt 5, 9). În acel loc trebuie să începem să construim pacea acolo unde trăim. Viața pașnică a Mariei și a lui Iosif, avându-L pe Isus în mijlocul lor acolo, în staulul din Betleem, transmite mesajul păcii în așa măsură, încât ei devin o oază a păcii.

Și faptele mici, lucrurile mici pot construi pacea și pot înfrumuseța Crăciunul, pentru că ele pot face frumoasă viața cuiva sau viețile mai multor oameni. Cu ocazia aprinderii lumânărilor de Advent, tinerii au organizat întâlniri frumoase. Am fost surprins de concretețea lor. Ei nu au venit cu teorii, ci au vorbit despre cum ar putea arăta ei acum, în timpul Adventului, și în viitor, prin faptele și viața lor, că sunt copii ai lui Dumnezeu, cum ar putea duce multora iubirea, bucuria și pacea Sa: ajutând persoanele în vârstă care au rămas singure, apropiindu-se de un coleg care devine din ce în ce mai izolat și care se expune astfel unui mare risc moral…Și am putea continua…

3. Dumnezeu vrea pacea pentru toți
Un episcop a dat acest titlu mesajului său de Crăciun din acest an: Mărire în cer lui Dumnezeu, iar pe pământ pace oamenilor de bunăvoință și celor de rea-voință. El a vrut să spună că noi, oamenii, putem fi mesageri ai păcii doar atunci, dacă nu împărțim oamenii pe categorii, în oameni buni și oameni răi, ci dorim să aducem mesajul și realitatea păcii tuturor.

CITEȘTE ȘI: Naşterea Domnului, sărbătoarea bucuriei depline

Acest lucru pare o nebunie dacă nu ne uităm la Acela pe care Tatăl L-a trimis la toți oamenii. Și dacă El ajunge la oameni, aduce pacea, atunci înfăptuiește pace pentru toți. Misiunea noastră este ca să Îl ducem pe El, slava Lui, tuturor oamenilor. Împotriva păcii am păcătuit cu toții deja. Cu toții trebuie să ne convertim. La această convertire interioară ne invită Pruncul născut de Crăciun, pentru ca să ne dăruiască pacea Sa. Să Îl preamărim pe El și să fie pace pe pământ pentru toți oamenii!

Urarea mea, iubiți frați și surori, este să creștem cu toții în iubirea creatoare de pace a lui Isus care s-a născut printre noi. Să fie pace în inimi și între popoare!

Timișoara, Crăciun 2022
✠ Iosif
episcop diecezan


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *