Pentru toată suflarea creștinească de pretutindeni, sărbătoarea Naşterii Domnului (numită în popor Crăciun), prăznuită în fiecare an la 25 decembrie, aduce vestea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu făcut om.
Naşterea Mântuitorului a avut loc la nouă luni după Întruparea Sa de la Duhul Sfânt, la Buna-Vestire, când Dumnezeu l-a trimis pe Arhanghelul Gavriil să vestească Fecioarei Maria: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!”.
Preacurata a răspuns: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” şi S-a zămislit Domnul Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, în pântecele ei neprihănit. După nouă luni, s-a dat poruncă de către Cezarul August să se înscrie toată lumea. Iar Iosif, logodnicul şi păzitorul Născătoarei de Dumnezeu, s-a dus la Betleem împreună cu ea, ca să se înscrie.
Cum Fecioarei îi venise deja sorocul, neaflând loc de găzduire din pricina mulţimii oamenilor, a intrat într-o peşteră săracă, loc de adăpostire pentru animale. Acolo L-a născut ea, fără stricăciune şi fără durere, pe Domnul Iisus Hristos, L-a înfăşat ca pe un Prunc şi L-a pus în ieslea dobitoacelor pe El, Ziditorul tuturor.
Astfel s-a împlinit prorocia rostită de Miheia, cu peste 400 de ani mai înainte de venirea lui Hristos în lume: „Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu ești mai mic între căpeteniile lui Iuda, că din tine va ieşi Conducătorul, Care va paşte pe poporul Meu Israel” (Matei 2,6; Miheia 5,1).
Pruncului Sfânt au venit să I se închine păstorii vestiţi de îngeri, iar magii de la Răsărit I-au adus daruri, ca unui om şi unui Dumnezeu. Potrivit Scripturii, pe vremea lui Moise, pe meleagurile perşilor trăise un vrăjitor numit Valaam, care a prezis următoarele: „O stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi.” (Numerii 24, 17).
Profeţia a fost transmisă, de-a lungul vremii, înţelepţilor şi împăraţilor din Răsărit, ajungând astfel şi la cei trei magi. Ca învăţaţi şi astronomi, când au văzut pe cer că o anume stea nu merge precum celelalte, de la Răsărit la Apus, ci de la Miazăzi la Miazănoapte, magii au ştiut că li se vesteşte naşterea unui mare împărat.
Mergând după astru până la Ierusalim, ei au întrebat: „<<Unde este Împăratul iudeilor, Cel ce S-a născut? Că am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui>>. Şi, auzind, împăratul Irod s-a tulburat şi, chemând în ascuns pe magi, le-a spus: <<Duceţi-vă şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc; dacă Îl veţi găsi, vestiţi-mă, ca să mă duc şi eu să mă închin Lui>>”(Matei 2,1-3,7- 8).
Însă tot ce dorea Irod era să afle unde este Pruncul şi să-L omoare. Magii au plecat mai departe, iar steaua minunată pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor. Apoi a coborât şi a stat deasupra locului unde era Pruncul. Intrând, cei trei L- au găsit pe Hristos Domnul. Au căzut în genunchi, I s-au închinat şi I-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. La porunca îngerului, nu-au mai trecut pe la Irod, ci s-au întors în ţara lor pe altă cale.
Împăratul, văzând că magii nu l-au ascultat, s-a mâniat foarte tare şi a trimis oştile să-i omoare pe toţi copiii de parte bărbătească mai mici de doi ani din Betleem. Un înger, însă, l-a avertizat pe Iosif: „<<Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Lui şi fugi în Egipt (…), fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L ucidă>>. Şi Iosif a făcut aşa. I-a luat pe Pruncul Iisus şi pe Maica Domnului şi s-au dus în Egipt>>” (Matei 2,13-14).
CITEȘTE ȘI: Istoria luminilor de Crăciun: Când a apărut prima instalație cu becuri și de ce primii brazi luminați erau în pericol să ia foc
Astfel, în tirania lui, Irod s-a făcut ucigaşul a 14.000 de copilaşi nevinovaţi, pe care Biserica Ortodoxă îi pomeneşte ca pe cei dintâi mucenici, în 29 decembrie. Iisus a fost păzit în Egipt până la moartea împăratului prigonitor, apoi, prin îndemn de la înger, Iosif s-a întors pe pământul lui Israel, mergând să locuiască în Nazaret. Pruncului venit spre mântuirea oamenilor, lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, i se închină, până în zilele noastre, creştinii din întreaga lume.
