Memoriile cetății – al doilea apel de proiecte artistice

timisoara capitala culturala europeana

Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană lansează cel de-al doilea apel de proiecte din cadrul programului ”Memoriile cetății”, adresat artiștilor și grupurilor de artiști.

Acesta se va desfășura până în 7 iunie, în paralel cu primul apel deschis, în urma căruia vor fi desemnate forma și structura instalațiilor arhitecturale ce urmează să fie amplasate în zece cartiere ale Timișoarei.

Tema prezentului concurs este legată de memoria colectivă, reuniune și reinventare. Intervențiile artistice vor avea loc în mediile în care oamenii trăiesc, își fac cumpărăturile, își duc copiii la școală etc., dar și în zona centrală, ca loc de reuniune a comunității. Artiștii selectați vor deveni „titularii memoriei” – participanți activi la îmbogățirea memoriei comunității, dar și în procesul de integrare într-o memorie colectivă mai largă, regională, națională și europeană. Ei își vor expune viziunea cu privire la noțiunile de istorie, comunitate și uniune.

Participarea este gratuită și deschisă oricărui cetățean român, fără restricții de domiciliu, experiență artistică, sex, vârstă, etc. Vor fi selectați zece artiști (grupuri de artiști), dintre care minimum cinci din județul Timiș. Fiecare câștigător (artist sau grup de artiști) va primi un premiu în valoare de 3.000 de euro în care sunt incluse și cheltuielile necesare intervenției artistice.

Evenimentul „Memoriile cetății” marchează Centenarul Marii Uniri printr-o sărbătoare a culturii, care se va întinde pe o perioadă de zece zile, în zece cartiere din Timișoara. 10 zile × 10 cartiere = 100 de ani de unitate și re-inventare.

În zece locuri din Timișoara vor fi amplasate instalații a căror formă și structură vor fi definite în urma unui concurs de arhitectură ale cărui rezultate vor fi anunțate înaintea lansării celei de-a doua etape a prezentului concurs.

Fiecare instalație va avea două fețe. Una dintre acestea va fi rezervată artiștilor (grupurilor de artiști) care vor fi selectați în urma prezentului concurs, iar cealaltă, reprezentanților comunității locale. Modulele vor fi amplasate în spații publice, în locuri de adunare a comunității sau în locuri intens circulate, pentru a facilita și încuraja interacțiunea oamenilor cu actele artistice găzduite de acestea. Printre spațiile care vor găzdui instalațiile enumerăm: strada Alba Iulia, Piața Traian, Piața Mocioni, Parcul Dacia etc.

Alături de artiști, în proiect vor fi implicate și organizații și asociații civice din Timișoara, cărora le va fi rezervată cealaltă parte a instalației. Intervențiile artistice ale profesioniștilor și amatorilor vor avea menirea de a uni comunitatea locală în jurul culturii. Timp de zece zile, modulele ce le vor găzdui vor deveni centrele de interes ale cartierelor.

Concursul a fost lansat ieri și va avea două faze de selecție și se va desfășura după următorul calendar: 19 aprilie – lansarea concursului, 13 mai – data-limită pentru primirea proiectelor, 17 mai – anunțarea listei preliminare a artiștilor (cei care vor intra în etapa finală).

Aceștia vor avea posibilitatea de a-și adapta viziunea și conceptul la designul modulelor (care va fi anunțat în 15 mai). Artiștii selectați vor putea trimite o aplicație actualizată, care să cuprindă schițe adaptate instalației arhitecturale, formei și dimensiunii acesteia. Data-limită pentru primirea proiectelor actualizate este 3 iunie, iar anunțarea câștigătorilor va avea loc în 7 iunie.

Toate detaliile privind concursul de proiecte ”Memoriile cetății” se găsesc accesând link-ul http://www.timisoara2021.ro/2018/04/19/memoriile-cetatii-apel-de-proiecte-artistice/.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *