Medicii angajați în spitalele publice din Timiș care vor continua să sară peste consultațiile din ambulatoriu vor fi puși pe liber

Medicii angajați în spitalele publice din Timiș care vor continua să sară peste consultațiile din ambulatoriu vor fi puși pe liber

În urma unui control derulat în primăvara acestui an la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș (CJASTM), auditorii Camerei de Conturi Timiș au constatat că “există mai multe situații în care medici cu norma de bază în spitale nu desfășoară activități în cadrul ambulatoriului integrat, o parte optând pentru a desfășura activitate în relație cu CJAS, dar nu în ambulatoriul integrat, ci în ambulatoriul privat”.

Concret, la Spitalul Județean Timișoara, din cei 384 de medici angajați, 166 aveau contract cu CJASTM pentru consultații în ambulatoriul spitalului, 29 aveau contract pentru consultații “la privat”, în timp ce 189 n-aveau nici un contract cu Casa de asigurări.

La Spitalul Municipal Timișoara, 148 de medici aveau programate consultații în ambulatoriul integrat, 18 doctori aveau contract cu CJASTM pentru consultații în cabinete private, 128 neavând nici un contract cu Casa de asigurări de sănătate.

La Spitalul pentru Copii “Louis Țurcanu”, 55 de medici aveau activitate și în ambulatoriu, șase aveau contract cu CJASTM pentru consultații private, iar 52 nu se aflau în relație contractuală cu Casa de asigurări.

Stratagemă costisitoare, la Neurologie

În cadrul aceluiași control, echipa Camerei de Conturi Timiș a descoperit două situații elocvente pentru ilustrarea limitării accesului pacienților la serviciile medicale plătite în avans o viață întreagă, prin asigurările de sănătate. Astfel, la Clinica de Neurologie a Spitalului Județean Timișoara (unde există două secții, Neurologie I și II), “furnizorul de servicii a ales să restrângă aria de adresabilitate a pacienților cronici cu patologie, ce necesită medicație specifică Programelor Naționale de Sănătate (respectiv bolnavi confirmați) la o singură secție din cadrul clinicii, și anume la Secția de Neurologie II”.

Rezultatul: limitarea “accesului bolnavilor cronici la ambulatoriul integrat al spitalului pentru alocarea consultațiilor, însoțită de medicația specifică ce trebuie să o primească lunar”. Din cei 17 medici ai Clinicii de Neurologie, doar șase, toți din cadrul Secției Neurologie II, puteau prescrie rețete sau elibera medicație, în condițiile în care medicii Secției de Neurologie I nu fuseseră incluși în derularea Programelor Naționale de Sănătate.

În absența consultațiilor din ambulatoriul spitalului, conducerea Clinicii de Neurologie a apelat la varianta internării de o zi, pentru ca pacienții să poată să-și primească medicamentele necesare. Însă această soluție nu este una legală, din moment ce un pacient poate fi internat prin spitalizare de o zi doar în două situații: a. urgențe medico-chirurgicale ce necesită supraveghere medicală până la 12 ore; b. diagnosticul nu poate fi stabilit și tratamentul nu poate fi efectuat și/sau monitorizat în ambulatoriu.

Pornind de la aceste considerente, auditorii au scris negru pe alb în raport că “pacienții eligibili ce sunt îndreptățiți să primească medicație prin PNS (n.r. – Program Național de Sănătate) nu se încadrează la punctul a întrucât nu se încadrează la urgență medicală, dar nici la punctul b, întrucât ei sunt deja bolnavi cronici cu diagnostic stabilit”.

Cum tariful pe spitalizare de zi decontat de Casa de asigurări este de 200 lei pe zi, iar o consultație în ambulatoriu (în timpul căreia s-ar fi putut elibera rețetele medicale bolnavilor cronici) scoate din bugetul public o sumă de trei ori mai mică (70,68 lei), devine clar că stratagema prezentată mai sus reprezintă una din găurile negre în care dispar banii din sistemul de sănătate.

Altă mânărie, la Radiologie

Tot la Spitalul Județean Timișoara, echipa de control a Curții de Conturi a constatat că, din 16 medici angajați în Secția de Radiologie și Imagistică, unul singur a prestat în ambulatoriul integrat al spitalului! Alți 10 aveau contracte cu CJASTM pentru activitățile desfășurate în privat, iar ceilalți cinci nu aveau contract cu Casa de asigurări. Așa se face că, deși spitalul avea fonduri suficiente din care se puteau asigura servicii medicale imagistice, aceste fonduri au rămas neaccesate, fiindcă, pur și simplu, nu avea cine să presteze în ambulatoriu, iar pacienții erau obligați să apeleze la centrele imagistice private.

Legea e aceeași pentru toți

Măsura impusă de auditori Casei de asigurări ca urmare a controlului din primăvară avea ca termen de punere în practică data de 31 octombrie 2022 și suna astfel: “În raport cu norma legală (n.r. – Ordinul Ministerului Sănătății nr. 39/16.01.2008, privind reorganizarea ambulatoriului de specialitate al spitalului), se va proceda la cuprinderea în contractul încheiat între CJAS Timiș și unitățile sanitare din sistemul public a clauzelor referitoare la obligativitatea tuturor medicilor de specialitate încadrați în spital de a desfășura activitate în sistemul integrat, spital – ambulatoriul integrat, în cadrul programului normal de lucru, asigurând asistența medicală spitalicească continuă, în regim de spitalizare de zi și ambulatorie”.

CJASTM s-a conformat și, în 21 aprilie 2022, o adresă semnată de directorul general Victor Dumitrașcu era expediată către managerii unităților sanitare cu paturi de pe raza județului Timiș. Aceștia erau anunțați că au obligația ca în contractele încheiate cu CJASTM pentru furnizarea de servicii medicale în ambulatoriul integrat să includă toți medicii care desfășoară activitate în spital”.
Medicii angajați în spitalele publice din Timiș care vor continua să sară peste consultațiile din ambulatoriu vor fi puși pe liber

Mai departe, între fiecare spital din Timiș și CJASTM a fost încheiat un act adițional la contractul de furnizare de servicii medicale spitalicești aflat deja în derulare. Prin respectivul act adițional, s-a introdus în contract un nou articol, 25, cu următorul conținut:

“Furnizorul (n.r. – spitalul) se obligă ca în termen de 30 de zile de la data prezentului act adițional să procedeze la organizarea activității ambulatoriului de specialitate al spitalului așa cum prevede art. 2 din Ordinul MS nr. 39 din 16 ianuarie 2008, prin introducerea în contractul de furnizare de servicii medicale în ambulatoriul integrat al spitalului a tuturor medicilor care furnizează servicii medicale în spital inclusiv pentru specialitățile radiologie și imagistică medicală/laborator de analize medicale, după caz”.

CITEŞTE ŞI: Una dintre cele mai aglomerate artere ale Timișoarei, închisă până în 1 septembrie

De asemenea, la art. 8 din contractul inițial, s-a adăugat prin actul adițional un nou alineat, 10, care sună astfel: “Pentru nerespectarea obligației prevăzute la art. 25 (…) se aplică următoarele sancțiuni: a) aplicarea unui procent de 1% la valoarea totală de contract a furnizorului pentru luna în care s-a constatat abaterea; b) la a doua constatare, aplicarea unui procent de 3%la valoarea totală de contract a furnizorului, pentru luna în care s-a menținut abaterea; c) la a treia constatare, scoaterea din contractul încheiat cu CAS Timiș a medicilor care nu funcționează și în ambulatoriul de specialitate”.
Medicii angajați în spitalele publice din Timiș care vor continua să sară peste consultațiile din ambulatoriu vor fi puși pe liber

Așadar, doctorii care nu acceptă să consulte pacienți în ambulatoriul integrat riscă să rămână fără postul din spitalul public! Sigur că medicii care nu s-au obosit până acum să presteze în ambulatoriul spitalului la care sunt angajați, preferând să consulte doar în privat, sunt departe de a aplauda noua stare de lucruri. Însă cine nu se simte confortabil cu intrarea în legalitate poate oricând să aleagă: ori la stat, ori la privat.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Medicii angajați în spitalele publice din Timiș care vor continua să sară peste consultațiile din ambulatoriu vor fi puși pe liber

  1. Corect, de mult practica stratagema asta : bani si de la stat, si de la privat, dar te cheama la privat pt toate !
    Ei iau bani din ambele parti iar saracul pacient, care a platit asigurari toata viata, plateste si la privat.
    Sa se hotarasca unde vor sa lucreze, si basta.
    Sa vedem cum se descurca atunci, unii !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *