Medicamente și seringi expirate din 2015, descoperite la un cabinet medical care este şi centru de vaccinare

Fabrica de seringi Sanevit Arad, aflată în faliment, este scoasă la licitaţie cu 1.685.000 euro

Medicamente şi diverse materiale sanitare expirate au fost descoperite de către inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad la un cabinet de medicină de familie care este şi centru de vaccinare. A fost dată o amendă de 6.000 de lei, însă activitatea cabinetului nu a fost suspendată, argumentul fiind că trebuie continuată administrarea vaccinurilor pentru populaţie.

DSP Arad a transmis, miercuri seară, că face controale în toate spitalele, ambulatoriile şi cabinetele medicilor, descoperind mai multe probleme la un cabinet de medicină de familie, scrie Agerpres.

Conform sursei citate, în acel cabinet au fost descoperite medicamente şi materiale sanitare expirate şi „multe alte aspecte care nu trebuie să existe într-un cabinet medical”. Sancţiunea aplicată se ridică la 6.000 de lei. Activitatea nu a fost suspendată însă, DSP motivând că „suntem în plină campanie de vaccinare, cu toate că aceasta era abordarea corectă”.

În mai multe imagini oferite de inspectori jurnaliștilor se vede că unele medicamente găsite în cabinet sunt expirate de un an, fiind găsite şi seringi cu termen de valabilitate depăşit din 2015 sau produse de curăţenie expirate din 2020.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *