În urmă cu cinci ani, un medic rezident a fost dat în judecată de spitalul din Oravița, pentru că și-a dat demisia din instituția sanitară.
Potrivit legislației în vigoare, specialiștii formați în urma promovării concursului de rezidențiat pe post sunt obligați să lucreze la unitatea sanitară publică cu care au încheiat contractul individual de muncă cel puțin un număr de ani egal cu durata corespunzatoare pregătirii în rezidențiat.
Nerespectarea acestei clauze îl obligă pe rezident la suportarea cheltuielilor induse de pregatirea sa profesională.
Tribunalul Caraș-Severin, instanța care a judecat acțiunea pe fond, a respins pretențiile spitalului.
”Demisia pârâtului, din postul de medic rezident ATI, a survenit înainte de a dobândi calificarea de medic specialist ATI, care era singura de natură a atrage obligaţia sa de a profesa în continuare. Din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul nu a beneficiat de nici un avantaj profesional legat de specializarea sa, care să presupună suportarea unor cheltuieli din partea reclamantului.
Câtă vreme pârâtul nu a absolvit rezidenţiatul, nedevenind medic specialist ATI, rămânând la condiţia profesională avută anterior angajării ca medic rezident, acesta nu poate fi obligat la a suporta cheltuielile ocazionate cu pregătirea sa profesională”, se arată în motivarea deciziei.
De asemenea, tribunalul a reţinut că suma de 89.604 lei, solicitată înapoi de spital, reprezintă salariul încasat pentru activitatea desfăşurată în perioada rezidenţiatului, iar aceste venituri nu pot fi returnate, deoarece constituie contraprestaţia pentru munca depusă de salariatul pârât, în baza contractului său de muncă.
Referitor la sintagmele „cheltuieli de personal” sau „cheltuieli cu pregătirea profesională pe perioada rezidenţiatului”, prima instanţă a apreciat că dispoziţiile invocate de reclamant sunt lacunare, întrucât nu disting ce anume se înţelege prin cheltuieli de personal. Or, unde legea nu distinge, nici instanţa nu o face. Mai mult, reclamantul nu a făcut dovada că suma, considerată creanţă datorată de pârât, ar cuprinde şi plata unor ore destinate pregătirii profesionale de care ar fi beneficiat pârâtul în perioada rezidenţiatului.
Răsturnare de situație
Împotriva acestei sentinţe, spitalul a declarat recurs la Curtea de Apel Timișoara. În 2013, judecătorii acestei instanțe au opinat că Tribunalul Caraș-Severin trebuia să reţină răspunderea patrimonială a medicului, întrucât, la data demisionării, acesta se afla în etapa de pregătire profesională, ce a impus cheltuirea anumitor sume. În concluzie, pretenţiile reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de personal se dovedesc a fi întemeiate pentru contravaloarea veniturilor nete şi a tichetelor de masă, încasate de către pârât în perioada 01.01.2009 – 01.05.2011.
Decizia a rămas definitivă.
ÎCCJ intervine după doi ani
Nu se știe dacă medicul rezident a reușit, în final, să plătească suma imputată, însă, după doi ani de la pronunțarea acestei soluții, Înalta Curte de Casație și Justiție (solicitată să examineze un recurs în interesul legii formulat de o instanță din Constanța) a elucidat misterul sintagmei ”cheltuieli de personal” invocată nu doar în speța de față, ci și în cazul mai multor acțiuni similare judecate de instanțele din România: ”Sintagma cheltuieli de personal nu include salariile primite de medicul rezident pentru munca desfăşurată în perioada rezidenţiatului, iar drepturile salariale încasate nu pot fi restituite cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională, în situaţia în care medicul rezident nu îşi respectă obligaţia asumată de a continua raporturile de muncă pentru o anumită perioadă cu spitalul în care a desfăşurat programul de rezidenţiat, chiar dacă o atare clauză ar fi prevăzută în actul adiţional la contractul individual de muncă”. Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt obligatorii pentru toate instanțele din țară.
