Medic renumit din vestul ţării, reținut în dosarul testelor pe pacienți. Alţi trei psihiatri timişoreni sunt cercetaţi

mita medic

Trei medici psihiatri timișoreni care au participat la două studii clinice au ajuns în atenția polițiștilor. ”La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, o echipă de la Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș (IPJ) s-a aflat la Clinica I de Psihiatie pentru a ridica documente legate de unele studii clinice care se desfășoară aici”, ne-a declarat ieri prof. dr. Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara.

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, mai mulţi angajaţi din sistemul sanitar ar fi derulat studii clinice cu încălcarea prevederilor legale, fapte cu potenţial generator de riscuri în ceea ce priveşte autorizarea intrării pe piaţă a unor medicamente ce afectează negativ starea de sănătate a populaţiei (medicamente folosite în special pentru tratarea unor boli mentale).

”În Timișoara și nu numai, se efectuează cercetări științifice care poartă numele de studii clinice. Toate acestea se realizează după un protocol bine stabilit care trebuie să aibă avizul Comitetului Național de Etică. În clinica noastră s-au efectuat studii clinice, iar două dintre acestea au făcut obiectul vizitei celor de la Poliție. Ni s-au solicitat toate documentele studiilor, respectiv foile de observație și dosarul de studiu al fiecărui pacient. Într-unul dintre studiile clinice vizate nu a fost nici un pacient recrutat, iar în celălalt, doar unul singur. Cât privește medicii, este vorba de un psihiatru care lucrează la noi pe secție și de doi colegi care lucrează în psihiatria de legătură la Spitalul Județean”, a precizat, la rândul ei, conf. dr. Monica Ienciu, medic-șef la Clinica I Psihiatrie a Spitalului Județean Timișoara.

Procurorii de la Parchetul General au dispus, miercuri, reţinerea unui renumit medic psihiatru din vestul ţării, în dosarul testărilor ilegale de medicamente.

Delia Marina Podea, şefa Secţiei Psihiatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, va fi adusă în Capitală, unde procurorii vor cere Tribunalului Bucureşti emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acesteia pentru 30 de zile.

Procurorii de la Parchetul General şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – IGPR au efectuat, marţi, 26 de percheziţii la cabinetele unor medici aflate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Timiş, Arad, Cluj, Constanţa şi Dolj, precum şi la sediile şi punctele de lucru a 5 societăţi comerciale cu profil medical care reprezentau interesele sponsorilor.

Delia Podea, şefa Secţiei Psihiatrie a SCJU Arad, având şi calitatea de cadru didactic la Universitatea de Vest ‘Vasile Goldiş’ Arad, este acuzată că a solicitat şi a primit sume de bani de la persoane interesate să figureze cu internări în cadrul Secţiei de Psihiatrie, în vederea fundamentării şi întocmirii ulterioare a unor dosare de pensionare pe caz de boală.

În realitate, persoanele în cauză nu sufereau de afecţiuni psihice, însă în schimbul sumelor de bani oferite medicului, acesta îi înregistra în evidenţele medicale ale spitalului, figurând fictiv atât cu internare cât şi cu tratament de specialitate. Majoritatea acestor persoane nu rămâneau internate în spital şi nici nu urmau tratamentul prescris.

Pe de altă parte însă, unora dintre pacienţi le condiţiona internările fictive de participarea la studiile clinice pe care acelaşi medic le conducea, scopul acestui demers fiind obţinerea, pentru sine, de sume suplimentare de bani, întrucât pentru derularea acestor studii medicul respectiv era plătit în funcţie de numărul de pacienţi înrolaţi.

„Din probatoriul administrat până în prezent a reieşit faptul că medicul psihiatru, utilizând ascendentul moral şi profesional de care beneficiază în relaţia cu medicii rezidenţi ai Secţiei de Psihiatrie, cărora le este îndrumător de rezidenţiat, îi determina şi îi constrângea pe aceştia să săvârşească astfel de ilegalităţi. Studiile clinice erau efectuate fără consimţământul informat al subiecţilor, fiind consemnate în documentele întocmite aspecte necorespunzătoare adevărului referitoare la diagnostic, starea de sănătate a pacienţilor, tratamentul urmat şi efectele acestuia. Pentru obţinerea semnăturii pe declaraţia privind consimţământul participării la studiu, medicul psihiatru fie prezenta documentul pacienţilor sau aparţinătorilor acestuia (în situaţia pacienţilor fără discernământ) drept acord pentru prelevarea unor probe biologice ori pentru efectuarea unor analize (ex: EKG), fie contrafăcea sau dispunea unor medici rezidenţi să contrafacă semnătura”, se arată în comunicatul procurorilor.

Anchetatorii mai susţin că, pentru a asigura numărul de pacienţi prevăzut în protocoale, medicul psihiatru includea în studii şi persoane care nu suferă de afecţiunea pentru care era testat medicamentul experimental. La indicaţiile acestuia, medicii rezidenţi şi asistentele medicale consemnau în foile de observaţie simptomele necesare includerii în studiu, omiţând total sau parţial consemnarea simptomelor reale.

Pe parcursul derulării studiilor, medicul psihiatru consemna în foile de observaţii şi în celelalte documente aferente aspecte neconforme cu realitatea. Totodată, nu consemna în foile de observaţii administrarea unei medicamentaţii suplimentare neadmise de protocol, dar care producea efectele pozitive vizate de studiu, mai menţionează sursa citată.

În situaţia în care pacienţii nu răspundeau la medicamentul testat pentru a fi menţinuţi în studiu, li se administrau medicamente conţinând substanţe neadmise în protocolul de studiu, iar pentru a ascunde acest fapt, probele biologice atribuite pacienţilor nu erau recoltate de la aceştia, ci de la cadrele medicale ale secţiei.

Potrivit dispoziţiilor medicului psihiatru, la externare, pacienţilor înrolaţi în studiu li se întocmeau două seturi de documente: unele reale, care consemnau includerea în studiu, diagnosticul şi tratamentul experimental administrat şi altele contrafăcute care se înmânau pacientului şi care prevedeau administrarea unui tratament clasic, fără a se menţiona includerea pacientului în studiu.

Prin modalităţile descrise se urmărea includerea în studii a unui număr cât mai mare de pacienţi şi efectuarea chiar fictivă a cât mai multor vizite, scopul final fiind acela de a încasa sume mai mari din partea sponsorilor.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Medic renumit din vestul ţării, reținut în dosarul testelor pe pacienți. Alţi trei psihiatri timişoreni sunt cercetaţi

  1. Îți este frică să mai mergi la dr ca te omoară nenorociți astea .și mai au și tupeu sa ceara bani .ori nu ești tratat cum trebe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *