Medic din vestul țării, trimis în judecată de procurori. Riscă până la 10 ani de pușcărie

Tichete cadou de Ziua Bărbatului. Câţi bani ar putea primi bărbații de ziua lor, pe 19 noiembrie

Medicul Flaviu Ioan Bodnar, prins în flagrant, marți, 23 martie, primind 300 de lei de la o pacientă, va fi judecat. Procurorii au finalizat rechizitoriul și cer pedepsirea medicului de la spitalul lugojean pentru primirea de foloase necuvenite.

“Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului B.I.-F., sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de luare de mită. Procurorii au reținut că în cursul lunii aprilie a anului 2020 și în data de 23.03.2021, după efectuarea unor consultații medicale de specialitate, în calitate de medic, inculpatul B.I.-F. ar fi primit de la aceeași pacientă foloase financiare necuvenite, constând în suma de 100 lei, respectiv 300 lei”, au anunțat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Conform Codului Penal, fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

foto: arhivă

lugojeanul.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *