Întâmplare terifiantă în vestul țării. Fetiţă de 12 ani, agresată sexual la intrarea într-un bloc. Prădătorul, despre ce voia să facă: „Ştiţi voi…”

agresor 2

Un bărbat în vârstă de 32 ani a fost arestat preventiv, duminică, după ce a molestat o fetiţă de 12 ani la intrarea într-un bloc din Oradea.

Agresorul a fost prins de tatăl fetiţei şi de vecini, care l-au imobilizat până la sosirea poliţiştilor.

Potrivit informării transmise, luni, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, la solicitarea BIHOREANULUI, incidentul a fost anunţat prin numărul 112 duminică, la ora 18.35, şi s-a produs în faţa uşii de acces într-o scară de bloc de pe strada Erofte Grigore.

Fetiţa voia să intre în momentul în care a fost atacată, din spate, de către o persoană de etnie romă.

„Inculpatul în vârstă de 32 ani a tras-o de haine şi a pipăit-o pe minoră, a prins-o de fund, cu intenţia de a o forţa să intre în scara blocului, însă a abandonat această acţiune, întrucât au intervenit mai multe persoane”, se arată în comunicatul procurorilor.

Oamenii auziseră strigătele fetiţei şi au intervenit, atacatorul fugind imediat. El a fost prins, însă, la intersecţia străzilor Oneştilor cu Cazaban, de tatăl fetiţei şi de orădeni din zonă, care l-au şi imobilizat până la sosirea poliţiştilor.

Bărbatul, care se numeşte Augustin Berceni, a fost dus la sediul Poliţiei Municipiului Oradea.

Luat la întrebări cu privire la intenţia sa, dacă ar fi reuşit să o introducă pe fetiţă în scara blocului, individul a declarat „Ştiţi voi. Eram beat. Am băut”, potrivit comunicatului anchetatorilor.

În aceeaşi seară, Berceni a fost prezentat la Judecătoria Oradea, unde judecătorul de drepturi şi libertăţi a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, măsură pe care individul o mai poate contesta la Tribunalul Bihor.

Bărbatul este recidivist, fiind eliberat de doar câteva luni din Penitenciarul Satu Mare, unde a fost închis pentru infracţiuni rutiere.

 

foto:generic monitorulbt.ro

 

ebihoreanul.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *