Măsuri ferme pentru creşterea natalităţii

În România, natalitatea este din ce în ce mai scăzută, cauzele ţinând şi de problemele materiale cu care se confruntă familiile tinere. Ultimele statistici arată că media copiilor născuţi este de 1,3/familie, cu mult sub perioadele anterioare.

În rândul unei părţi a populaţiei există percepţia că natalitatea scăzută îşi are rădăcini în comoditatea şi lipsa de responsabilitate a tineretului. Consilierul judeţean Nicolae Bitea afirmă că o astfel de abordare trebuie combătută cu orice preţ, pentru că altele sunt motivele care au generat acest fenomen.

„Unii spun că tinerii trebuie să facă mai mulţi copii, dar uită că aceştia sunt prea puţin sprijiniţi de către stat. Susţinerea este extrem de firavă, începând chiar din timpul sarcinii, când viitoarele mame trebuie să plătească sume exorbitante pentru investigaţii medicale, controale, analize şi tot felul de verificări pentru a avea un copil sănătos. Apoi, după naştere, nu se mai acordă nici un fel de ajutor special, nici un bonus, aşa cum ar fi firesc, iar tinerii părinţi trebie să se descurce singuri. Multe mame au probleme şi la reangajare, după expirarea concediului de doi ani, pentru că patronii au reţineri în a le reprimi la locul de muncă. Cum să mai fie tentaţi, atunci, tinerii să facă mai mulţi copii? Trebuie găsite grabnic soluţii de stimulare a natalităţii, iar statul trebuie să fie motorul principal în această difecţie. Dacă mai neglijăm mult acest asepct, compromitem viitorul, deoarece copiii sunt esenţa vieţii”, spune consilierul judeţean.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 Răspunsuri “Măsuri ferme pentru creşterea natalităţii

  1. S-a dovedit stiintific! Pentru cresterea natalitatii apelati la BORCEA! Nu vad rostul interventiei domnului consilier. Ce spune el e un copy-paste al subiectului (SCOALA de VARA) de la mare. Clar ca nu a auzit tot ce se vorbea pe acolo si cum se face un proiect de lege. Are timp sa invete

  2. O interventie fascinanta. Bravo cap-sec!
    Te-ai prins… ai auzit si tu asta pe undeva si hai sa platesc un articol sa ma vad in ziar.

    Ai si vre-o solutie. Ca ceea ce ne spui tu aici sunt generalitati pe care le stim, natalitatea este tema nationala. Se cauta la nivel national idei, proiecte si altele.

    Concret, ce propui?

    TACI!

Lasă un răspuns