Masă caldă pentru 406 copii, într-o comună de lângă Timișoara

Masă sănătoasă pentru 500 de preșcolari și elevi dintr-o comună timișeană

Masă caldă pentru 406 copii, într-o comună de lângă Timișoara.

La sfârșitul lunii septembrie, executivul a adoptat un act normativ prin care a fost prelungită aplicarea programului-pilot de acordare a sprijinului alimentar pentru preșcolarii și școlarii din 450 de unități de învățământ de stat la nivel național.

CITEȘTE ȘI: 50 de ani de educație, la Școala Gimnazială nr. 18 din Timișoara

Printre unitățile școlare beneficiare se numără și școala gimnazială din comuna timișeană Șag.

Aici, numărul preșcolarilor și elevilor care vor beneficia zilnic de o masă caldă este – așa cum au precizat consilierii locali printr-o hotărâre recent adoptată – de 406, iar formula aleasă pentru aprovizionare este cateringul.

Fondurile necesare vor fi decontate prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean Timiș.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *