Mărțișoare zgribulite în urbea de pe Bega

martisoare 2

Vremea nu este deloc prietenoasă cu vânzătorii de mărțișoare din Timișoara, care și-au făcut apariția pe amplasamentele închiriate de la primărie. Deocamdată nu pot fi admirate chiar toate modelele din acest an, dar se află pe tarabe atât mărțișoare tradiționale, cu flori, inimioare și hornari, cât și exemplare mai sofisticate. Toate au, însă, ca laitmotiv culorile alb și roșu, fie sub formă de șnur, fie ca brățări în cele două culori.

Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că ea a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate este remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşul – război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.

În acest an, se pare că albul va predomina sărbătoarea Mărțișorului, după cum prognozează meteorologii, care au anunțat zăpadă până în prima zi a lunii martie. Situația mai deosebită nu reprezintă, totuși, un motiv întemeiat pentru a renunța la obiceiul de a dărui micile simboluri ale primăverii, care, mai devreme sau mai târziu, ne vor zâmbi și în acest an.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *