
Zeci de biciclişti şi-au dat întâlnire, miercuri, pe platforma Timco, la Casa Verde pentru Biciclete, de unde au pornit în „Marşul tăcerii”.
Este pentru prima dată când Timişoara s-a aliniat altor aproape 300 de oraşe din lume de unde s-a pornit în acest marş organizat cu scopul de a comemora victimele accidentelor rutiere.
„Anul trecut, în judeţul Timiş, şapte biciclişti şi-au pierdut viaţa în urma unor accidente rutiere. La nivel naţional, lucrurile stau şi mai rău.
Vrem să comemorăm aceste victime şi, totodată, să atragem atenţia că existăm în trafic”, a declarat Ana Munteanu, project-manager Verde pentru Biciclete.
CITEŞTE ŞI: Timişean mort după ce i-a luat foc televizorul
Miercuri, la ora 19, în marş au pornit biciclişti din zece oraşe din România.
Organizatori din peste 288 de orașe și-au asumat rolul de ambasadori ai acestui eveniment, care este mai mult decât o comemorare a victimelor accidentelor rutiere, este o declarație de solidaritate pentru comunitatea globală a bicicliștilor.
În România, comunitățile locale de bicicliști din Timișoara, București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Ploiești, Dej, Galați, Suceava și Alexandria au organizat „Marșul tăcerii”, pentru a onora cicliștii care au fost uciși sau răniți în timpul ciclismului pe căile publice, dar și pentru a atrage atenția asupra legislației inadecvate și a infrastructurii deficitare –din cauza cărora, viața a mii de bicicliști este pusă zi de zi în pericol în întreaga țară.