Pentru a preîntâmpina anumite probleme care se pot ivi în urma oficializării unei relații, timișorencele sunt nevoite să anunțe funcționarii primăriei că… s-au măritat!
Aceasta, întrucât cei de la Evidența populației spun ca nu au voie să divulgele datele cu caracter personal decât anumitor instituții, iar Primăria Timișoara nu este pe lista lor.
Directorul Direcției fiscale a municipiului, Adrian Bodo, spune că a solicitat în mai multe rânduri oficialilor de la București accesul la informații privind modificările survenite în urma schimbării actelor de identitate ale timișorenilor, însă a fost refuzat, cu excepția anumitor cazuri, în care, de exemplu, trebuie să-i urmărească pe contribuabilii debitori.
Așa se face că reprezentantele sexului frumos, care își schimbă starea civilă și, implicit, actul de identitate, trebuie să depună la primărie o copie după acesta. Altfel, există riscul ca nu doar acestea, ci și moștenitorii lor, să întâmpine dificultăți, în special atunci când trebuie să facă dovada achitării unor taxe și impozite.
Chiar dacă identificarea în sistemul informatic al primăriei se poate face și pe baza CNP-ului, schimbarea numelui de familie (în majoritatea cazurilor ca urmare a căsătoriei), poate avea efecte neplăcute în raporturile cu autoritățile locale care nu cunosc acest aspect.
Ce tâmpenie specific romaneasca!!!!!