Mare parte dintr-un judeţ bănăţean intră sub noua Lege a muntelui. Se pregăteşte o alocare bugetară de un miliard de euro

baile herculane 1

Aproape 70 la sută din unitățile administrativ teritoriale din Caraș Severin îndeplinesc condițiile impuse de noua lege a muntelui.

Prin acest act normativ, statul pregătește o alocare bugetară de un miliard de euro, în următorii 10 ani, pentru dezvoltarea sectorului de colectare și procesare a produselor din zona montană.

Banii urmează să fie consumaţi în baza unor proiecte – tip puse la dispoziția beneficiarilor.

Acestea vor fi gestionate de Agenția Națională a zonelor Montane, instituție care va fi înființată până la sfârşitul anului, după cum a declarat pentru Radio Timişoara, adjunctul Direcției Agricole Caraș-Severin, Pavel Nefir.

“În județul Caraș-Severin vom avea două centre montane, unul la Oravița și unul la Băile Herculane. Eu cred că în acest an vom avea și instituția fundamentată corespunzător, funcțională, Instituția zonei montane și cred că și primele proiecte. Colegii din zona montană vor avea proiect tehnic după care se vor orienta, nu vor stufoase, nu vor fi programe așa cum am fost obișnuiți cu programele europene să fie deosebit de stufoase și de complicate”, explică Pavel Nefir.

Noua lege a muntelui are ca scop stoparea exodului tinerilor din zonele montane spre marile aglomerări urbane sau spre țările Europei de vest în căutarea unui loc de muncă.

 

radiotimisoara.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *