Manuale pline cu greşeli, în şcolile din Timiş!

Manualele de matematică pentru clasa I și clasa a II-a vor ajunge la elevi până pe 27 octombrie, a anunțat Florian Lixandru

Manualul de „Cultură Civică”, scris de Elena Nedelcu și Ecaterina Morar și avizat de Ministerul Educației și Cercetării pentru elevii de clasa a VII-a, este plin de greşeli, iar calitatea tiparului este execrabilă. Imaginile sunt suprapuse, culorile neclare şi, în loc de diacritice, care lipsesc, sunt spaţii goale.

La începutul anului şcolar, manualele au fost distribuite în şcoli şi în judeţul Timiş au ajuns câteva sute, acestea fiind tipărite de Editura All. Potrivit însemnelor de pe coperta interioară a cărții, „Cartea şcolară a fost aprobată de Consiliul Național pentru Aprobarea Manulalelor, în urma licitației organizate de către Ministerul Educației și Cercetării prin Unitatea de coordonare a proiectului de reformă a înnvățământului preuniversitar din România. Manualul este realizat în conformitate cu programa analitică aprobată de MEC, prin Ordinul nr. 5654 din 23.12.1997, și este distribuit gratuit elevilor”.

Cu toate că a fost supervizată de către o comisie de specialitate și avizată de Ministerul Educației, cartea şcolară era plină de greşeli.

„Imediat după ce dascălii şi elevii au constatat cum arată manualul, responsabilii din educaţie au luat decizia de a-l retrage. Editura All a trimis deja în depozitul Inpectoratului Şcolar Judeţean Timiş (IŞJT) un nou lot de manuale care nu conţin greşeli şi care zilele acestea vor fi distribuite şcolilor, iar mai apoi elevilor”, a declarat Francisc Halasz, inspector general-adjunct al IŞJT.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *