Manifestări dedicate Revoluţiei

Primăria Timișoara, împreună cu asociaţiile de revoluţionari, a pregătit un program prin care comemorează victimele şi celebrează victoria.

Programul debutează în 14 decembrie, de la ora 17, cu o expoziție şi o lansare de carte la Capitol, urmată în 15 decembrie, de la ora 18, de „Marşul Libertăţii”, pe traseul Piaţa Maria – Piaţa Victoriei.

CITEȘTE ȘI: Părinţii sunt disperaţi: O noua dependenţă face ravagii printre copiii din toată lumea

Şedința festivă a Consiliului Local va fi duminică, 16 decembrie, de la ora 11, urmată de o serie de activități culturale în incinta Teatrului Naţional.

Tot în 16 decembrie, de la ora 20, în Piaţa Victoriei se vor aprinde candele, iar de la ora 23,45 va fi oficiată la Biserica Martirilor o liturghie.

Luni, 17 decembrie, este zi de doliu în Timişoara, zi în care se vor oficia slujbe de pomenire şi depuneri de coroane la Catedrala Mitropolitană (ora 10), Biserica Martirilor (ora 12) şi Cimitirul Eroilor (ora 14), iar de la ora 18, pe treptele Catedralei, va avea loc un moment de reculegere cu lumânări personalizate cu chipurile eroilor-martiri. În 18 decembrie, pe treptele Catedralei se vor aprinde candele (ora 18).

CITEȘTE ȘI: Cele patru soluții găsite de români pentru a nu mai lua amenzi în Italia

În 20 decembrie, la ora 12, sirenele vor suna timp de trei minute pentru a marca dobândirea de către Timişoara a statutului de prim oraş liber de comunism. De la ora 20, pe scena din Piaţa Victoriei se va desfăşura spectacolul „Rock for Revolution”, cu participarea „Pro Musica”, „Melting Dice”, „Implant pentru Refuz” și „Sanctuar”.

În 22 decembrie, la Casa Armatei se va desfăşura adunarea festivă pentru aniversarea a 29 de ani a Revoluţiei şi 28 de ani a FNRD 89.

De asemenea, vor avea loc numeroase expoziții şi lansări de carte, concursuri pe teme de istorie şi de artă plastică.

CITEȘTE ȘI: Deva intră în Alianța Vestului, la începutul lui 2019. Primar: „Înseamnă multe avantaje pentru noi”

În 19-20 decembrie, delegații asociaţiilor „Memorialul Revoluţiei!” şi „17 decembrie a Răniților şi Familiilor Îndoliate în Revoluţia din 1989” se vor deplasa la Bucureşti, Popeşti-Leordeni şi Slatina pe urmele cenuşii eroilor martiri dispăruţi, urmând să se depună coroane şi să fie oficiat un parastas.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns