Deva intră în Alianța Vestului, la începutul lui 2019. Primar: „Înseamnă multe avantaje pentru noi”

Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a anunţat, pe Facebook, că a discutat cu primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, iar în urma acestei discuţii şi Deva se va alătura Alianţei Vestului, la începutul anului viitor.

Primarul municipiului Deva, Florin Oancea (PNL), a anunţat, miercuri, pe Facebook, că Alianţa Vestului înseamnă avantaje şi pentru Deva, astfel că oraşul pe care îl conduce se la alătura Alianţei Vestului.

”În prima parte a anului 2019, chiar am vorbit cu domnul primar Ilie Bolojan şi se va concretiza în sensul că şi Deva va intra în această Alianţă a Vestului în prima parte a anului 2019. Această alianţă înseamnă multe avantaje pentru Deva, un oraş cu 70.000 de locuitori.

CITEȘTE ȘI. Părinţii sunt disperaţi: O noua dependenţă face ravagii printre copiii din toată lumea

Sunt proiecte comune, dar nu chiar toate comune. Pentru noi exercitiul bugetar 2021 – 2027 şi a fi într-o astfel de alianţă însemană oportunităţi mult mai mari pentru municipiul Deva de a accesa fonduri europene”, a declarat Oancea.

Edilul din Deva a vorbit şi despre conectarea oraşului pe reţelele de drumuri şi căi ferate de mari viteză.

”Un oraş nu se poate dezvolta ca o insulă urbană.

În primul rând avem nevoie de interconectivitate, de reţele de drumuri, de căi ferate.

Fiind interconectate aceste localităţi şi Deva are aceasta oportunitate în culoarul pan-european al autostrăzii prin linia ferată de mare viteză, suntem alături de celelalte oraşe mari şi împreună putem să ne dezvoltăm.

Sunt facilităţi care ţin de timpii de deplasare. Nu mai discutăm de distanţa în kilometri, ci de distanţa în timp. Ori toate aceste lucruri impun şi Deva în aceste proiecte, iar cetăţeniipot beneficia”, a mai spus Oancea.

Primarul din Deva a mai anunţat că şi oraşele Reţiţa şi Târgu Jiu doresc să se înscrie în Alianţa Vestului, conform digi24.ro.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Deva intră în Alianța Vestului, la începutul lui 2019. Primar: „Înseamnă multe avantaje pentru noi”

  1. Devine amuzant: Alianţa Vestului (a carei infiintare o salut si-i doresc succese cat mai mari) de-abia s-a infiintat si deocamdata n-a facut nimic. Primirea de noi membri insa e mai ceva ca intrarea in Schengen, Resita probabil nu va fi primita zice Robu, Deva poate la anul, Iasiul, mai vedem, caci e din est… Unde esti Divertis?

Lasă un răspuns