Mâncăm carne de porc din import, mult mai scumpă. Fermele din România se închid una după alta

Mâncăm carne de porc din import, mult mai scumpă. Fermele din România se închid una după alta

Mâncăm carne de porc tot mai scumpă şi din import. Într-un singur an, preţul cărnii la poarta fermei a crescut cu peste 30%, dar chiar şi aşa crescătorii se plâng că nu-şi acoperă costurile tot mai mari pe care le au cu animalele.

Pentru că fermele de porci din ţară se închid una câte una, România a ajuns să importe 80% din consum.
Cifrele oficiale spun că, faţă de anul trecut, carnea de porc s-a scumpit cu 10%. Asta la raft însă. Pentru că, la poarta fermei, creşterea e de 31%.

„Preţul cerealelor a explodat, preţul energiei a explodat. Acest preţ înseamnă exact cu cât reuşim noi să vindem către abatoare”, a declarat Ioan Ladoşi, Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc.

Datele Comisiei Europene arată că o sută de kilograme de carcasă de porc costă în medie, la poarta fermei, 206 euro. Asta înseamnă 10 lei pe kilogram. Până la magazin însă preţul tot creşte. „Se adaugă costurile pe care le au abatoarele pentru sacrificare, pentru porţionare, secţionarea carcaselor. Ele, la rândul lor, trebuie să vândă carnea către procesator sau către retail”, a declarat Ioan Ladoşi, Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc, conform observatornews.ro.

Iar clientul plăteşte dublu sau triplu. Un kilogram de ceafă de porc fără os se vinde în pieţe cu 30 de lei, pulpa costă 22, iar pieptul 24. În supermarketuri, preţurile sunt mai mici cu 15 până la 30%, pentru că volumul de vânzare este mult mai mare decât la piaţă. Aducem din afară 80% din necesarul de carne de porc, faţă de 20%, cât importam în urmă cu 6 ani. Cantitatea cea mai mare de carne o luăm din Spania, Olanda, Germania şi Polonia. Un român consumă, în medie, 28 de kilograme de carne de porc anual.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Mâncăm carne de porc din import, mult mai scumpă. Fermele din România se închid una după alta

  1. Nu mai mâncați,nu mai beți nu mai….. Strângeți bani de taxe,impozite și dacă mai rămâne ceva, donații statului, că țara e săracă!!!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *