Mână criminală sau ghinion? O gospodărie din Banat a fost incendiată de două ori în ultimele trei luni

incendiu ticvaniu

O gospodărie din localitatea cărășeană Ticvaniu Mare a fost incendiată de două ori în ultimele trei luni, cercetările efectuate ulterior conducând la concluzia că este foarte probabil ca focul să fi fost pus în mod intenționat.

Prima dată, s-a întâmplat în data de 9 septembrie, la fața locului deplasându-se echipaje ale Secției de pompieri Oravița. Incendiul a cuprins atunci una din cele două construcții – casa veche – și amenința să se propage și la cealaltă construcție recent renovată.

Pompierii militari au reușit să salveze construcția nouă, însă cea cuprinsă de flăcări a fost distrusă în proporție de 80 la sută.

Noaptea trecută, un localnic a anunțat un nou incendiu la gospodăria respectivă, dar la partea recent renovată.

La fața locului s-au deplasat de urgență două echipaje de pompieri din Oravița, care au reușit să lichideze imediat focul.

Incendiul se manifesta violent la acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați și a afectat două încăperi ale construcției, distrugând mai multe aparate electrocasnice și piese de mobilier.

Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, imobilul nefiind locuit.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului și excluderii altor cauze probabile, având în vedere faptul că, de la incendiul din luna septembrie, gospodăria nu mai era alimentată cu energie electrică și că părțile componente ale sistemelor de încălzire nu prezentau semne că ar fi fost folosite recent, cauza probabilă de izbucnire a incendiului este folosirea intenționată a unei surse de aprindere.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *