Mai multe zone din vestul României, invadate de vipere

Copil mușcat de viperă în Valea Cernei. A fost solicitat elicopterul SMURD Caransebeș

Sezonul estival implică și drumeții în natură, cel puțin pentru câteva zile. Apetitul pentru ieșirile din cotidian este domolit în unele cazuri de teama de pericolul prezent în zonele împădurite ale Banatului: viperele.

CITEȘTE ȘI: Mii de persoane au urcat pe Muntele Găina, la Târgul de Fete

Deși pare de necrezut, aceste reptile au ajuns și în orașe! Un copil de 13 ani din Deva a fost adus de urgență la Timișoara după ce a fost mușcat de un șarpe, posibil o viperă, pe o alee din Cartierul Progresului din municipiul de la poalele cetății. Băiatul s-a prezentat la spitalul din Deva cu o mică leziune pe partea posterioară a palmei și mâna umflată, medicii administrându-i de urgență ser antiviperin. Ulterior, specialiștii au optat pentru transferul pacientului în orașul de pe Bega.

”Din punct de vedere chirurgical, evoluția este bună. Semnele inflamatorii s-au remis. Luni va fi externat”, ne-a declarat Ovidiu Adam, managerul Spitalului de Copii ”Louis Țurcanu” din Timișoara.

Zona Cetății Deva este cunoscută ca fiind habitatul viperelor, însă în ultima vreme acestea au fost zărite de localnici și în apropierea zonelor unde există depozite de deșeuri. Nu este singurul oraș din zona de vest a țării unde poți întâlnii vipere pe asfalt. Potrivit Asociației Wild Caraș-Severin, exemplare de vipere au fost găsite și în alte orașe: Oravița, Reșița și Băile Herculane. Pe teritoriul ţării noastre se întâlnesc trei tipuri de vipere: vipera cu corn, vipera comună şi vipera de stepă. Aceste reptile sunt deosebit de periculoase, specialiștii susținând că muşcătura unei vipere cu corn poate ucide un om în câteva ore.

 

Puii de viperă, foarte periculoși!

În județul Timiș, viperele pot fi întâlnite în special în zona Lugojului, în Hunedoara, în zona Devei și la Sarmizegetusa Regia, iar în Caraș-Severin, în jurul localității Băile Herculane. ”Există zone în care avem o populație mai ridicată de vipere, cum ar fi: Clisura Dunării, Cheile Carașului, Cheile Gărliștei, Valea Beiului, Valea Cernei, Ciudanovița etc.

Este cunoscut faptul că acestea preferă zonele calcaroase. Vipera cu corn bănățeană (ammodytes) reprezintă circa 90 la sută din populația din Caraș-Severin și vipera comună (berus). Le putem deosebi foarte ușor, deoarece vipera cu corn, ața cum o trădează numele, are acel corn în vârful capului. Cea mai periculoasă este vipera cu corn, deoarece, deși are o concentrație mai mică de hemotoxine, injectează o cantitate mai mare de venin. Vipera comună are o concentrație mai mare de hemotoxine, dar injectează o cantitate mai mică de venin. Însă, de departe, cei mai periculoși sunt puii de viperă! Aceștia au o cantitate foarte mare de hemotoxine și, în plus, sunt mult mai agresivi.

Mulți <<viteji>> s-au pus în situații extrem de periculoase cu puiuții de viperă. Anul trecut, un turist a prins în mână un asemenea exemplar în Cazanele Dunării, după care și-a petrecut o perioadă de câteva săptămâni la terapie intensivă. Viperele adulte sunt mult mai echilibrate, evită să muște din mai multe motive: nu își irosesc veninul deoarece cu el își obțin hrana, iar de multe ori prima mușcătură e seacă, doar de avertizare; intuiesc că vor fi ucise dacă vor provoca o mușcătură dureroasă unei viețuitoare mai mari”, explică cei de la Asociația Wild Caraș-Severin.

Drumeție cu precauție

Foarte multă lume este îngrozită de prezența viperelor, motiv pentru care evită ieșirile în natură. Specialiștii Asociației Wild Caraș-Severin susțin însă că aceste viețuitoare evită pe cât posibil contactul cu omul, ascunzându-se la primul semn al prezenței umane și atacă doar în situații limită, când nu au alternativă. Omul iubitor de natură nu trebuie să-și înfrângă pornirea de a petrece câteva ore sau zile la umbra răcoroasă a pădurilor, însă trebuie să fie precaut.

Reprezentanții Asociației Wild Caraș-Severin le recomandă în primul rând să se informeze în prealabil în ceea ce privește traseul și să își pregătească echipamentul corespunzător (bocanci, pantaloni lungi din material rezistent, ciorapi pe care îi vor trage peste pantaloni, iar pentru un plus de siguranță, parazăpezi).

În apropierea așezărilor umane

De asemenea, specialiștii precizează că o viperă în poziție de atac poate “sări” între o treime și două treimi din lungimea ei, deci circa 30-60 centimetri. Este motivul pentru care, dacă cineva zărește o viperă trebuie să o ocolească pe o distanță de câțiva metri. Viperele sunt active și noaptea, atunci când temperaturile sunt ridicate, pentru că, evitând căldura din timpul zilei, ele vânează, la ore târzii, rozătoare. Acest obicei le aduce uneori în apropierea așezărilor umane, punctează specialiștii. Totodată, drumețul trebuie să fie atent atunci când se așază în iarbă, când face cățărări sau pășește peste praguri de piatră sau trunchiuri de copaci căzuți, locuri unde viperelor le place să se camufleze. Dacă reptilele se vor trezi brusc cu un picior în față sau chiar pe ele, cu siguranță vor ataca.
Viperele sunt protejate prin Legea 13/1993 privind aderarea României la Convenția pentru conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, uciderea sau capturarea acestora fiind pedepsite prin lege.

Măsuri de prim-ajutor

În cazul unei mușcături, serul antiviperin poate fi administrat în decurs de cinci-șase 6-8 ore. Mușcătura unei vipere este dureroasă, iar în cazul în care cineva a căzut victimă, primul lucru pe care trebuie să îl facă este să se liniștească. ”Sunați la 112 și anunțați imediat incidentul. În cazul în care nu aveți semnal, deplasați-vă calm până într-o zonă cu semnal GSM (serviciul de urgență poate fi apelat din orice rețea mobilă). Stați în poziție orizontală până la sosirea ajutoarelor. Curățați locul mușcăturii cu apă. Nu faceți incizii ca să se scurgă sângele. Nu aplicați garou pentru că veninul va avea o concentrație mare și va distruge celulele. Nu aplicați obiecte reci sau gheață. Nu consumați alcool. Se recomandă hidratarea persoanei mușcate. Se poate aplica o fașă elastică pe membrul lezat”, sunt recomandările celor de la Asociația Wild Caraș-Severin.

Dacă ați surprins evenimente care pot fi subiectul unei știri, ne puteți trimite informații și imagini pe adresa [email protected] sau pe pagina noastră de Facebook. Vă mulțumim. 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *