Mai multe localuri şi cluburi din Timişoara riscă să fie ÎNCHISE! 70 NU AU instalații de protecție la incendiu!

În timp ce numărătoarea sinistră a morților de la „Colectiv” continuă, autoritățile timișorene încearcă să-și explice poziția în problemele autorizării restaurantelor, a barurilor și a cluburilor. Orașul de pe Bega are un numeros public tânăr, amator de ieșiri în localuri, de aceea problema este una de interes general.

În Timișoara sunt în total 709 agenți economici care au ca obiect de activitate alimentația publică, iar dintre aceștia 505 au fost autorizați pentru baruri și alte activități cu servire de băuturi și 203, pentru restaurante.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș a emis marţi un comunicat prin care pune la dispoziția publicului datele pe care le deține asupra activităților desfășurate la cluburi, discoteci și unități de alimentație publică, iar acestea nu sunt foarte încurajatoare.

În cadrul controalelor desfășurate în acest an, deficiențele principale constatate sunt: exploatarea unor instalații utilitare în mod necorespunzător și cu improvizații (electrice, de încălzire și de stingere a incendiilor); neîntocmirea sau întocmirea incompletă a documentelor privind activitatea de apărare împotriva incendiilor, inclusiv a pregătirii personalului de pe locul de muncă privind normele de prevenire și stingere a incendiilor; lipsa autorizațiilor de securitate la incediu; îngustarea căilor de acces cu diferite piese de mobilier (deficiențe care au fost în general soluționate pe timpul controlului, susțin pompierii); funcționarea defectuoasă a iluminatului de siguranță.

„Conform planificării activităților de prevenire în anul 2015 , pentru lunile noiembrie – decembrie au fost prevăzute pentru control următoarele obiective: Heaven, Fratelli, Club Taine, Bunker Club, Halele Fructus, No Name, Club D’Arc, Club Maximus, Molly Malone’s, Club Ibiza, Club Atmosphere, Club EveryTime, Epic Society, Club 30, Club Lemon, urmând să fie de asemenea verificate toate cluburile, barurile și unitățile de alimentație publică din punct de vedere al securității la incendiu”, anunță reprezentanții ISU Timiș.

De asemenea, din tabelul pus la dispoziție reiese că, din cele peste 80 de unități verificate în acest an, doar zece dispun de instalații de protecție la incendiu.

Vom vedea ce controale și constatări vor avea cei de la ISU în perioada imediat următoare, până când peste nenorocirea de la „Colectiv” nu se va așterne uitarea și vom reveni în țara lui „merge și-așa”.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 Răspunsuri “Mai multe localuri şi cluburi din Timişoara riscă să fie ÎNCHISE! 70 NU AU instalații de protecție la incendiu!

  1. Pita mami lor de corupti! Ca pana acu’ nu au putut inchide unu’. Acu’ se dau mari raspunzatori de protectie sa nu fie in situatia de demisie si puscarie, sa mai poata fura daca spaga pentru protectie se gata. Zzzzda incubatorului care ia adus in lumea asta! Sa le fie cu mult „folos” toti banii castigati in acest mod! Apropo pt ei: sa stiti ca mai exista garsoniere la orizontala si pentru voi daca o mai ardeti aiurea marlanilor!

  2. Doar Primarul? Dar cei de la Pompieri nu au nici o vina? Si pana acum au putut sa amendeze patronii, dar sunt o adunatura de incompetenti care stiu doar sa numere extinctoarele nu sa le si verifice functionarea prin sondaj, instalatiile de stingere de la hidranti in proportie de peste 80 % sunt defecte, cu componente lipsa! Cat despre personalul din cluburi jumatate sunt indiferenti si/sau analfabeti cu privire la modul de actiune in caz de incendiu. Aceasta este realitatea care nu se cunoaste sau este ascunsa sub pres!

  3. Primarul Robu sa-si prezinte de indata demisia!!! Prin incompetent lui, mii de tineri au fost in pericol de moarte in aceste cluburi!!! Cum s-a putut intampla o asemenea inconstienta sub tutela primarului Robu???!!! DEMISIA lui ROBU!!!!

Lasă un răspuns