După o serie de proteste stradale împotriva modificărilor legilor justiției, organizate de reprezentanți ai societății civile și ai unor organizații civice, a venit rândul magistraților.
Magistrații din Cluj, Galați și Constanța au ieșit, luni dimineață, în fața instanțelor în semn de protest public față de aceste modificări. De altfel, la sfârșitul săptămânii, mai multe organizații, printre care și Societatea Timișoara, au făcut un apel public către corpul profesional al magistraților din România să se opună adoptării amendamentelor legislative. Protestul a fost anunțat pentru ziua de ieri, însă nu a avut girul tuturor magistraților.
La Timișoara, au ales să protesteze deocamdată doar o parte a magistraților, după o decizie luată după-amiază de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara. Procurorilor parchetului local li s-au alăturat ulterior și alți colegi, judecători şi procurori, aceștia ieșind, la ora 17, în fața Palatului Dicasterial.
Dezaprobarea publică a acestora față de inițiativa legislativă de modificare a Codului penal și a celui de procedură penală a fost însoțită de… aplauze. Un grup de tineri timişoreni din societatea civilă, veniţi să-i susțină, i-a aplaudat pentru curaj. După câteva minute de tăcere, magistrații protestari le-au răspuns tot prin aplauze.
Aplaudati de toata tara !
Gruparea organizata psd se pune calare cu genunchii pe justiție in timp ce romanii dorm pe ei. Inclusiv opoziția panarama absenta.
Nu pentru siluirea justiției la lumina zilei s-a murit la revoluție.
Ne-am dorit o societate curată și dreapta, ne-am ales cu o jungla in fiecare face ce vrea.