Luna ploilor de stele. Cei fascinați de ploile de stele – cum sunt numite popular roiurile meteorice care intersectează orbita Pământului – vor fi răsfățați în luna octombrie, când vor avea oportunitatea să observe nu mai puțin de șapte asemenea evenimente.
Cel dintâi este curentul Camelopardalidelor, numit astfel după constelația omonimă (”a Girafei”, în terminologia românească, o constelație a emisferei nordice mai puțin cunoscută, întrucât este dificil de observat cu ochiul liber), care va fi activ între 5 și 6 octombrie. Cel mai bun moment în care acest curent poate fi observat este dimineața zilei de 6 octombrie, înainte de răsăritul Soarelui. Meteorii acestui roi care pătrund în atmosfera terestră sunt suficient de însemnați ca să se consume abia pe la altitudinea de 80 – 120 kilometri.
Următorul roi, în ordine cronologică, este cel mult mai celebru al Draconidelor, care va fi activ în perioada 7 – 10 octombrie. Draconidele sunt, de asemenea, observabile din țara noastră, în special seara devreme, roiul generând în mod obișnuit până la zece meteori pe oră. Aproape simultan își va atinge vârful și roiul Tauridelor de Sud, dar acesta generează cel mult trei, patru meteori pe oră la intensitatea sa maximă (adică pe 10 octombrie) și este mai dificil de vizionat de la noi, pentru că se suprapune peste ziua-lumină.
În 11 octombrie își va atinge apogeul și curentul Aurigidelor, care-și are originea aparentă în constelația Vizitiului, deci se va situa, din perspectiva observatorului român, sub linia orizontului.
În schimb, între 14 și 27 octombrie, cu un vârf în noaptea de 18/19, curentul Geminidelor promite să ofere un spectacol de calitate, desigur, dacă o vor permite condițiile atmosferice.
Următorul la rând este curentul Orionidelor, care-și va atinge vârful în perioada 21-23 octombrie. Celebru datorită faptului că provine din resturile cometei Halley și datorită productivității sale (uneori chiar și de 20 de meteori pe oră), roiul Orionidelor poate fi cel mai bine vizionat dimineața, înainte de răsărit.
În fine, prin 25 octombrie se va afla la apogeu și curentul Leonidelor Minore, dar acesta fi va dificil de observat din țara noastră, radiantul său aflându-se sub linia orizontului.