
Lugojencele, ca și calificate.
CSM Lugoj a făcut un pas important spre 16-imile de finală ale Cupei Challenge la volei feminin, după ce a învins în deplasare echipa cehă Selmy Brno cu scorul de 3-0 (25-23, 25-12, 25-21), marţi seară, în prima manşă din turul întâi al competiţiei.
Timișencele au avut nevoie de doar 69 de minute pentru a se impune. Ariana Pîrv (16 puncte), Tamara Mijlevic (14) şi Jocelyn Urias Castro (10) au fost cele mai bune jucătoare de la formația învingătoare.
Vendula Strakova (12 puncte) s-a remarcat de la gazde.
Manşa secundă va avea loc miercuri, în sala „I.K. Ghermănescu” din Lugoj.
Dacă va trece de Selmy Brno, CSM Lugoj va da piept în 16-imile de finală cu echipa maghiară MAV Foxconn Szekesfehervar.


