Lovitură dată traficanţilor de ţigări din Caraş-Severin şi Mehedinți

Persoane de cetățenie română și bulgară, reținute pentru contrabandă cu țigări

Traficanții de țigări din Caraș-Severin și Mehedinți au fost treziţi cu noaptea în cap de poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice.

Aceştia au organizat în această dimineaţă 18 percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite că dețin, transportă și comercializează țigări provenite din contrabandă. Vor fi puse în executare 12 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

Percheziţiile sunt desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Caraş-Severin cu sprijin primit de la poliţişti de ordine publică, de la investigații criminale, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Caraș-Severin.

Descinderile au avut loc în diferite locaţii din Mehadia, Băile Herculane, Valea Bolvaşniţei, Cornereva, Drobeta Turnu Severin, Ostrovul Corbului şi Brezniţa Ocol.

radioresita.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *