
Lovitură a poliţiei pe piaţa drogurilor din Timişoara
În urma activităților efectuate la data de 24 februarie 2025, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, joi – 27 martie, a fost dispusă reținerea a două persoane, cu vârste de 24 și 26 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.
„Din materialul probator administrat a reieșit faptul că, la data de 24 februarie 2025, bărbatul de 26 de ani ar fi distribuit 1 kilogram de substanță psihoactivă 2-MMC către o altă persoană cercetată în cauză.
Acesta ar fi remis ulterior substanța interzisă altor trei persoane, care au fost prinse în flagrant delict, în timp ce ar fi comercializat-o, pentru 60.000 de lei.
Pe parcursul perchezițiilor domiciliare efectuate, în cursul zilei de ieri, 27 martie 2025, au fost descoperite și ridicate peste 2,370 kilograme de canabis (drog de risc), 2,5 kilograme de substanţă psihoactivă 2 MMC, 200 de comprimate de ecstasy (drog de mare risc), cântare electronice, grindere, precum și alte mijloace de probă”, a informat IPJ Timiş.
Vineri, 28 martie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiştilor din Inspectoratul de Poliție Județean Timiș și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara.